10.7 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialUniversitatea Babeş-Bolyai din Cluj reintroduce admiterea din toamnă. Media de la Bac...

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj reintroduce admiterea din toamnă. Media de la Bac nu va mai fi luată în calcul

Universitatea “Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca va reintroduce, din toamnă, testarea la admitere pentru absolvenţii de liceu, iar media de la Bacalaureat nu va mai fi luată în considerare, a anunţat rectorul UBB Ioan Aurel Pop, citat de  Mediafax.

“Ne-am gândit, pe de-o parte, la eficientizarea învăţămâmtului superior, iar, pe de altă parte, orice universitate care se respectă, iar UBB este una de prestigiu şi tradiţie, îşi impune propria grilă pentru a avea cei mai buni studenţi. De aceea ne-am gândit, din toamnă, pentru anul universitar 2013/2014, nu să revenim la formele vechi de admitere pe bază de examen, ci la anumite forme de testare a cunoştinţelor studenţilor pentru a-i determina pe unii să se pregătească, în ultimii ani de liceu, pentru a deveni studenţi şi de a reuşi să avem, şi noi, profesorii, un indicator al nivelului lor de pregătire. De aceea, pentru că suntem după o întrerupere de 12 – 13 ani, am decis să lăsăm la latitudinea facultăţilor fixarea modalităţii de admitere care poate consta într-un test grilă clasic sau eseuri sau altă formă de verificare a cunoştinţelor, astfel încât să fim capabili să ştim câţi din cei care vor deveni studenţi vor putea face faţă minimelor cunoştinţe în domeniul de specialitate”, a spus Pop.

Acesta a explicat că intrarea la ”universităţi de prestigiu” trebuie făcută pe baza unui mic efort pentru că ”învăţământul superior este altă treaptă de pregătire, care diferă de cea legată de liceu”.

Pop a spus că facultăţile de matematică, fizică, chimie, biologie, cele din domeniul ştiinţelor exacte, au accepat cu mai mult entuziasm decât cele din domeniul uman sau al ştiinţelor sociale introducerea testării, “dar toate au acceptat o formă de verificare”.

UBB, cea mai mare instituţie de învăţământ superior din România, a renunţat, în 2000, la admiterea pe bază de concurs.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă