14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialInspecție la Aeroportul din Bruxelles. Este verificat stadiul lucrărilor de reparație

Inspecție la Aeroportul din Bruxelles. Este verificat stadiul lucrărilor de reparație

O serie de teste vor fi efectuate, marți, la Aeroportul din Bruxelles, cu scopul de a verifica stadiul lucrărilor de reparație, care au început după dublul atentat sinucigaș care a avut loc, săptămâna trecută, informează AFP, citat de Agerpres.

Într-un comunicat dat publicității, conducerea aeroportului a informat că inspecția vizează clădirile și infrastructura temporară. Tot marți va avea loc și o „simlare de angergură”, cu scopul de a testa circuitul pasagerilor. Astfel, „800 de angajaţi ai aeroportului vor putea testa infrastructurile temporare de înregistrare”, potrivit sursei citate.

Sâmbătă, aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem, cel mai mare aeroport din Belgia, a făcut cunoscut că, pentru moment, nu s-a decis când va avea loc „redeschiderea parțială”.

„În cursul ultimelor zile, aeroportul din Bruxelles a procedat la o analiză aprofundată a infrastructurii terminalului şi a diferitelor scenarii posibile pentru reluarea parţială a activităţilor sale”, a adăugat documentul. 

Atentatele comise pe 22 martie la aeroportul şi o staţie de metrou din Bruxelles au făcut cel puţin 31 de morţi şi 340 de răniţi, potrivit ultimului bilanţ anunţat de autorităţilor belgiene.  După atacurile revendicate de organizaţia jihadistă Statul Islamic, companiile aeriene şi-au deplasat operaţiunile spre alte aeroporturi regionale sau din ţările vecine, mai ales în Olanda şi Germania.

Cele mai citite

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...

Două locuințe din localitatea Voroneț au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a afectat, sâmbătă, în ajunul Paştelui, două locuinţe din localitatea Voroneţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă