20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăViorica Dăncilă a prins gustul conferințelor electorale: Mai vrea una

Viorica Dăncilă a prins gustul conferințelor electorale: Mai vrea una

”Voi prezenta în această seară viziunea mea, profilul de preşedinte, angajamentele pe care mi le iau în faţa poporului român şi obiectivele strategice pe care mi le propun în calitate de Preşedinte al României. Evenimentul va avea loc la Palatul Parlamentului, Sala Spiru Haret, începând cu ora 18:00. Accesul este liber pentru toţi reprezentanţii mass-media, iar intrarea se face pe baza legitimaţiei de presă şi a actului de identitate, la intrarea S2, începând cu ora 16:00”.

Este a doua întâlnire cu presa organizată de Dăncilă în această săptămână, prima având loc marţi, aproape simultan cu dezbaterea organizată de preşedintele Klaus Iohannis.

”Mâine (n.r., joi) îmi voi prezenta programul pentru alegerile prezidenţiale. Am aşteptat să prezentăm acest program în cadrul confruntării dintre mine şi Klaus Iohannis. Voi răspunde ca de obicei întrebărilor care vin de la presă. Vineri voi avea un discurs final pentru români, mă voi adresa tuturor cetăţenilor români şi astfel voi închide campania electorală”, a anunţat miercuri seară, la Antena 3, Dăncilă.

Cele mai citite

Echipa feminină de gimnastică a României a terminat pe locul patru la Campionatele Europene de la Rimini

Echipa feminină de gimnastică a României s-a clasat pe locul al patrulea la Campionatele Europene pentru senioare de la Rimini. România (Sabrina Maneca Voinea, Ana...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

Lando Norris a spart gheața în Marele Circ! Britanicul, campion în cursa de la Miami

Britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) s-a impus în Marele Premiu de Formula 1 găzduit duminică de Miami, în a şasea etapă a Campionatului mondial. Plecat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă