16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportFiul lui Dumitru Tinu vrea ca tinerii să aibă drept de vot...

Fiul lui Dumitru Tinu vrea ca tinerii să aibă drept de vot de la 16 ani

Secretarul executiv al TSD, Andrei Tinu, a propus ca dreptul de vot să fie acordat tinerilor care împlinesc 16 ani, printr-un amendament la reviziurea Constituţiei, relatează Mediafax. 

Între argumentele folosite de social-democrat în susţinerea propunerii se numără “existenţa unor prevederi în legislaţie care fac referire expresă la vârsta de 16 ani”. El invocă între altele prevederea din Codul Muncii potrivit căreia “persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani” sau prevederea din Codul Penal conform căreia toţi cetăţenii care au împlinit 16 ani răspund penal pentru faptele lor. “În aceste condiţii, care ar fi impedimentele pentru a beneficia şi de dreptul de vot începând cu vârsta de 16 ani?”, susţine Tinu.

El invocă inclusiv o rezoluţie a APCE prin care s-ar recomanda scăderea vârstei de vot la 16 ani, dar şi scăderea vârstei de vot în multe ţări ale lumii, după cum urmează: Austria, Slovenia (parţial), cantonul Glaris din Elveţia (pentru alegerile locale şi regionale), Bosnia, Serbia şi Muntenegru, în Europa, Brazilia, Argentina, Nicaragua şi Cuba, în America Latină.

“Societatea românească a evoluat foarte mult de la ultima revizuire a Constituţiei, aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, fapt consemnat de rapiditatea cu care s-a extins internetul şi, prin urmare, accesul la informaţie, în special în rândul tinerilor. Segmentul de vârstă de 16-18 ani este cel mai activ din acest punct de vedere, cel mai informat şi cel mai dornic să participe la actul de decizie. Conform datelor Recensământului populaţiei, la data de 1 iulie 2012 numărul cetăţenilor români cu vârste de 14-15 ani, adică toţi acei cetăţeni care, la 1 iulie 2014, vor avea vârsta de 16, respectiv 17 ani, se ridica la 437235, la un total de 21316420 de locuitori (populaţie stabilă)”, mai susţine Tinu în motivarea propunerii.

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă