20.9 C
București
miercuri, 25 septembrie 2024
AcasăSpecialPortul Constanța, pe primul loc în topul destinațiilor de croazieră în Marea...

Portul Constanța, pe primul loc în topul destinațiilor de croazieră în Marea Neagră

Portul Constanţa ocupă primul loc ca destinaţie turistică, în topul internaţional al destinaţiilor de croazieră din Marea Neagră, prezentat la cea de-a 30-a ediţie a Conferinţei mondiale a operatorilor de croaziere maritime (Seatrade Cruise Global), relatează Agerpres

‘Atât din punct de vedere al numărului de pasageri, cât şi al numărului de nave sosite, Portul Constanţa s-a clasat pe locul întâi în rândul porturilor din Marea Neagră, al doilea an consecutiv, înaintea porturilor Soci (Federaţia Rusă) şi Burgas (Bulgaria), situate pe locurile doi şi trei în topul industriei mondiale a croazierelor maritime, întocmit de MEDCRUISE’, a precizat purtătorul de cuvânt al CANPM, Monica Velicu

De asemenea, conform statisticilor publicate de Seatrade Cruise Global, Portul Constanţa a fost tranzitat, în 2015, de 31.856 pasageri, Soci de 19.501 pasageri, iar Burgas de 7.575 pasageri. 

Evenimentul Seatrade Cruise Global a fost organizat în perioada 14-17 martie, la Centrul de Conferinţe din Fort Lauderdale (SUA). 
 

Cele mai citite

Vouchere falsificate în sistemul de Garanție-Returnare

Rețeaua de falsificatori a produs un prejudiciu de 300.000 de lei unui lanţ de magazine de retail alimentar Polițiștii fac percheziţii la persoane care au...

Raed Arafat: Pregătiţi populaţia, să aibă la ei lucrurile necesare, dacă va fi impusă evacuarea

Șeful DSU a transmis că autoritățile sunt în faza de pregătire,  înainte de viitura care vine pe Dunăre  Secretarul de stat, Raed Arafat, a făcut...

Descoperire macabră în largul coastelor Senegalului: Cel puțin 30 de cadavre în descompunere au fost găsite pe o ambarcațiune

Cel puțin 30 de cadavre în descompunere au fost găsite pe o ambarcațiune în largul coastelor Senegalului, potrivit autorităților militare, transmite bbc.com.Marina a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă