18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialPro Agro cere autorităţilor stoparea importului de produse expirate

Pro Agro cere autorităţilor stoparea importului de produse expirate

Federaţia Pro Agro solicită autorităţilor abilitate ale statului stoparea importului de produse care pun în pericol sănătatea publică şi anunţă că este de acord cu declaraţiile ministrului Irimescu, referitoare la calitatea îndoielnică a unor produse venite din import.

“Federaţia Naţională Pro Agro susţine declaraţiile Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, referitoare la calitatea îndoielnică a unor produse venite din import şi solicită autorităţilor abilitate ale statului stoparea importului de produse care pun în pericol sănătatea publică. Nu toate importurile sunt incorecte, dar o mare parte dintre acestea sunt aduse în ţară cu preţuri de dumping, ceea ce denotă şi o eventuală depăşire a termenelor de valabilitate. Federaţia Naţională Pro Agro solicită autorităţilor statului să efectueze controale sanitar veterinare reale la toate produsele agroalimentare şi animale vii, provenite din comerţ intracomunitar şi import din ţări terţe, pentru a ne asigura că respectă aceleaşi condiţii sanitar veterinare pe care sunt obligaţi să le respecte fermierii şi produsele autohtone.”, potrivit unui comunicat de presă al Pro Agro citat de Mediafax.

Reprezentanţii Federaţiei mai precizează că, în 2015, România a importat carne total (bovină, porcină, ovină, pasăre), în cantitate de 408.000 de tone, ceea ce reprezintă 35.5% din consum şi 45.6% din producţia internă destinată pieţii. Asta în condiţiile în care, arată Pro Agro, preţul mediu de import la carne total şi preparate din carne a fost de 1.593 Euro/tonă, mult sub preţul de comercializare al aceloraşi produse pe piaţa U.E., ceea ce pune în discuţie calitatea produselor importate.

“S-au făcut analize de laborator, iar rezultatele au arătat că importurile de ouă în coajă sunt mai vechi decât permite legislaţia U.E. privind comercializarea ouălor în coajă în vigoare. Importurile de ouă se fac fără respectarea legislaţiei naţionale în vigoare privind marcarea ddm (data durabilităţii minime), pe coaja oului, lăsând astfel posibilitatea ca ddm-ul să fie marcat în ţară, lucru care poate fi dovedit prin culoarea diferită a cernelii de marcare. Prin marcarea ddm-ului la noi în ţară nu se mai ştie practic data ouatului, aşa cum prevede legislaţia. Din sesizările fermierilor, există situaţii când carnea de pasăre din import congelată este decongelată şi vândută ca produs refrigerat, lucru nepermis de legislaţia în vigoare”, se mai arată în comunicatul de presă.

Citeşte şi: Ministrul Agriculturii: În România se aduc la vânzare alimente EXPIRATE

Federaţia Pro Agro precizează că în unele reţele comerciale de multe ori se acceptă produse din import care nu respectă legislaţia privind etichetarea cu ţara de origine.

În cazul în care autorităţile cu atribuţii de control precum A.N.S.V.S.A., A.N.P.C., Direcţia Generală a Vămilor, dar şi MADR, prin rolul de coordonator al A.N.S.V.S.A. nu intervin, producţia autohtonă este în pericol să dispară, iar fermierii să falimenteze, mai transmite Pro Agro.

Cele mai citite

Istoria și simbolul crucii

Istoria crucii a marcat epoca dinainte de Hristos, ca simbol al celei mai crunte pedepse. Nu știm dacă pedeapsa prin răstignire este la fel de veche...

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă