27.3 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialMizele eurasiatice ale crizei siriene

Mizele eurasiatice ale crizei siriene

Negocierile de pace privind Siria se reiau la Geneva pe 11 aprilie, într-un context modificat de creşterea tensiunilor între ruşi şi americani. Convergenţa dintre cei doi actori, SUA şi Rusia, a permis adoptarea rezoluţiei 2253 asupra Siriei, la 18 decembrie 2015 care fixa calendarul tranziţiei politice, dar după finele lunii martie sunt palpabile semne de înăsprire în poziţiile Washingtonului.

Trei zile după ce au exprimat oficial opoziţia faţă de propunerile formulate de preşedintele sirian, Bashar al-Assad, de formare a unui guvern de uniune naţională, SUA anunţau reluarea programului de formare şi antrenament a zeci de rebeli „sub o formă diferită“ de cel lansat în 2015, al cărui eşec a dus la suspendarea în octombrie trecut.

Ultimele declaraţii americane tind să acrediteze ideea că premizele unui acord ruso-american asupra Siriei, în urma căruia a intervenit retragerea militară parţială a Moscovei, privesc şi alte dosare care debordează cadrul regional cum este problema nucleară şi securitatea energetică în zona eurasiatică.

Asupra acestui punct, editorialul preşedintelui american, Barack Obama, apărut în Washington Post în ajunul summitului nuclear din  capitala SUA „Cum putem face din viziunea noastră a unei lumi fără arme nucleare o realitate“, este fără ambiguităţi şi evidenţiază adevăratele mize ale confruntării ruso-americane.  Obama cere Moscovei să-şi reducă potenţialul său nuclear, prezentat ca principalul factor de risc ce ameninţă securitatea Europei. La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a prezentat întărirea dispozitivului militar al Alianţei în Europa ca o nouă formă de disuasiune contra „agresivităţii ruse“.

Percepţia unui pericol rus care ameninţă interesele americane s-a accentuat odată cu revenirea Rusiei pe scena internaţională şi conduita unei politici ambiţioase de mare putere care antrenează o modificare a raportului de forţe, ale cărei consecinţe sunt deja perceptibile în Orientul Mijlociu.  

Cele mai citite

Diana Buzoianu: Grindeanu „a distrus țara” și trebuie să accepte organizarea alegerilor anticipate

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu (USR), l-a acuzat pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, că a provocat actualul blocaj politic și a susținut că...

Ilie Bolojan: Instabilitatea politică influențează evaluările agențiilor de rating privind România

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că evaluările agențiilor de rating sunt influențate atât de situația economică, cât și de stabilitatea politică și perspectiva...

Diana Buzoianu: Scăderea debitului Dunării era anticipată, iar România traversează unul dintre cele mai grave episoade de secetă

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că scăderea accentuată a debitului Dunării era cunoscută de câteva săptămâni, pe baza avertismentelor INHGA. Aceasta a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă