16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialProtest al aromânilor la Parlament, urmare a adoptării unui proiect privind românii...

Protest al aromânilor la Parlament, urmare a adoptării unui proiect privind românii de pretutindeni

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de modificare a legii privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, ceea ce a stârnit potestul unor reprezentanţi ai aromânilor care, în frunte cu deputatul PDL Costică Canacheu, au cântat pe holul Parlamentului Imnul Aromânilor, scrie Mediafax.

Proiectul de fost adoptat cu 293 de voturi “pentru”, 2 voturi “împotrivă” şi 5 abţineri.

Proiectul de lege iniţiat de 28 de parlamentari de la toate partidele prevede că persoanele care îşi asumă identitatea culturală română, persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceştia sunt apelaţi (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fârşeroţi, herţeni, histro-români, latini dunăreni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, voloni, macedo-armânji, precum şi toate celelate forme lexicale înrudite semantic) sunt denumite “români de pretutindeni”.

Deputatul PDL Eugen Tomac, preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni, a declarat, în plen, după adoptarea proiectului, că este fericit că nu mai sunt 22 de milioane de români, ci 30 de milioane de români. Şi deputatul UDMR Antal Istvan a salutat acest proiect.

În replică, deputatul PDL Costică Canacheu a declarat, în plen, că el este aromân şi a spus că acest proiect este împotriva tuturor reglementărilor europene.

“Astăzi îi desfiinţaţi pe aromâni, armânji, armâni şi le spuneţi: sunteţi români de pretutindeni. Voi sunteţi români şi eu sunt român de pretutindeni pentru că sunt de origine aromână”, le-a spus Canacheu deputaţilor.

După şedinţa de plen, un grup de reprezentanţi ai comunităţii aromâne din România, filialele Tulcea, Bucureşti, Constanţa, Ialomiţa, în frunte cu Costică Canacheu, au protestat pe holul Parlamentului, cântând Imnul Aromânilor. Ei au declarat presei că sunt cetăţeni români de etnie aromână şi vor să fie recunoscuţi ca etnie aromână, şi nu să fie trecuţi în categoria românilor de pretutindeni.

Aceştia au încercat să-i expună premierului Victor Ponta nemulţumirea lor, însă primul ministru le-a răspuns să vorbească cu Cristian David, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, şi că proiectul a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Camera Deputaţilor este for decizional în privinţa acestui proiect.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă