17.4 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăSpecialCei mai buni matematicieni ai lumii se întâlnesc în Constanţa

Cei mai buni matematicieni ai lumii se întâlnesc în Constanţa

Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, în colaborare cu Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române (IMAR) şi Societatea de Ştiinţe Matematice din România, Filiala Constanţa, organizează, în perioada 9 – 10 mai, cea de-a treia ediţie a „Workshop-ului pentru tinerii cercetători matematicieni” („Workshop for Young Researchers in Mathematics”), o întâlnire a tinerilor cercetători de top, din domeniul matematicii.

Participă matematicieni care au fost de-a lungul timpului beneficiarii unor burse doctorale sau post-doctorale, la prestigioase universităţi din ţară şi străinătate (Princeton University, Harvard University, Massachusetts Institute of Technology, Stanford University, Minessota University), care au accesat şi obţinut fonduri europene, granturi de cercetare naţionale şi burse postdoctorale, beneficiind astfel de fonduri guvernamentale şi europene destinate cercetării în domeniul matematicii, foşti olimpici naţionali şi internaţionali ai României la matematică. Acest workshop are o tradiţie, primele ediţii fiind organizate la Institutul de matematică „Simion Stoilow”, al Academiei Române. În 2011, workshop-ul s-a organizat la Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

„Scopul întâlnirii este acela de a dezvolta cercetarea matematicii în România, să ne cunoaştem şi să ne formăm echipe de cercetare mai numeroase, să putem lucra împreună la probleme din ce în ce mai complexe de matematică. Totodată, încercăm să îi motivăm să rămână în ţară pe cei ce au obţinut, în trecut, excelenţe în experienţa de formare şi cercetare”, a declarat Denis Ibadula, de la Universitatea „Ovidius”, din Constanţa.

Cine vine

Potrivit organizatorilor, la eveniment şi-au anunţat participarea reprezentanţi de la prestigioase universităţi şi institute de cercetare din ţară: Institutul de Matematică „Simion Stoilow ”, al Academiei Române, Universitatea Bucureşti, Universitatea din Craiova, Universitatea Politehnică Bucureşti, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea Politehnică din Timişoara, dar şi tineri matematicieni de elită din Statele Unite (University of Missouri – St. Louis, University of Minnesota), Belgia (Universiteit Brussel, Belgium), Franţa (Université Pierre et Marie Curie şi Universite Paris Est Creteil), Irlanda (Trinity College Dublin, Ireland), Austria (University of Graz, Austria). Vor participa, de asemenea, şi studenţii Facultăţii de Matematică şi Informatică de la Universitatea „Ovidius”, din Constanţa. Lucrările workshop-ului se desfăşoară pe două secţiuni: secţiunea de algebră, teoria numerelor, geometrie, geometrie algebrică şi secţiunea de analiză, matematică aplicată şi ecuaţii cu derivate parţiale.

 

Cele mai citite

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în București. Temperaturile scad până la 20 de grade

Bucureștiul intră sub avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, ploi torențiale și vijelii, potrivit unei prognoze speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).Capitala...

Cum identifici primele semne ale unei hidroizolații compromise

We use technologies like cookies to store and/or access device information. We do this to improve browsing experience and to show (non-) personalized...

Războiul din Iran a costat SUA 37,5 miliarde de dolari. Trump cere alte 67 de miliarde

Războiul din Iran a costat până acum Statele Unite aproximativ 37,5 miliarde de dolari, potrivit unei estimări prezentate de secretarul american al Apărării, Pete...
Ultima oră
Pe aceeași temă