20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialDoha: reuniunea ţărilor producătoare de petrol, încheiată cu un eşec

Doha: reuniunea ţărilor producătoare de petrol, încheiată cu un eşec

Negocierile de la Doha dintre marile ţări producătoare de petrol pentru a limita producţia de ţiţei s-au încheiat duminică fără vreun acord, a informat ministrul energiei din Qatar, citat de AFP, potrivit Agerpres. 

La finalul a şase ore de tratative, Mohammed bin Saleh Al-Sada a declarat că statele respective, membre şi nonmembre ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), au nevoie de "mai mult timp". El a adăugat că nu a fost stabilită nicio dată pentru o nouă reuniune. 

Anterior, miniştri prezenţi la discuţii au declarat că sprijină un proiect de acord care prevedea îngheţarea până în octombrie a producţiei de ţiţei la nivelul din ianuarie, pentru a stabiliza piaţa şi a susţine preţurile, afectate de o supraabundenţă a ofertei. Divergenţele dintre Iran şi Arabia Saudită, cei doi mari rivali din Orientul Mijlociu, au izbucnit chiar înainte de începerea reuniunii de la Doha. 

Într-un interviu publicat sâmbătă de agenţia de presă Bloomberg, vice-prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, a afirmat că regatul saudit îşi va îngheţa producţia de petrol numai dacă Iranul va face acelaşi lucru. Duminică, Iranul a făcut cunoscut că nu participă la reuniunea de la Doha. 

"Reuniunea de la Doha este pentru cei care vor să participe la un plan de îngheţare a producţiei", a declarat ministrul iranian al petrolului, Bijan Namdar Zangeneh. "În măsura în care nu este prevăzut ca Iranul să semneze planul respectiv, prezenţa unui reprezentant al Iranului la această reuniune nu este necesară", a adăugat el. "Iranul nu va renunţa în niciun fel la cota sa de istorică de producţie", a subliniat cu tărie Bijan Namdar Zangeneh, referindu-se la nivelul producţiei şi exportului dinainte de aplicarea sancţiunilor internaţionale împotriva Republicii Islamice.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

VIDEO. Tragedie în a doua zi de Paște. O casă a luat foc, după ce a fost lovită de un trăsnet

Pompierii militari au intervenit în a doua zi de Paște pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la o casă din municipiul Baia...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...
Ultima oră
Pe aceeași temă