15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialDer Spiegel: Obama va cere Germaniei să trimită militari în Europa de...

Der Spiegel: Obama va cere Germaniei să trimită militari în Europa de Est

Președintele american Barack Obama va cere Germaniei să se implice mai mult în misiunile de apărare NATO în estul Europei, relatează Der Spiegel, conform Mediafax. Astfel, conform surselor citate de jurnaliștii germani, România, Polonia și tările baltice ar urma să primească efective suplimentare. 

Barack Obama se va întâlni luni, în oraşul german Hanovra, cu Angela Merkel, cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, cu premierul Italiei, Matteo Renzi, şi cu şeful Guvernului de la Londra, David Cameron.

Conform surselor citate, Statele Unite se aşteaptă ca Germania şi Marea Britanie să trimită efective militare în România, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia.

O decizie formală privind suplimentarea efectivelor militare pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice ar urma să fie luată la summitul NATO programat la Varşovia.

Pentagonul a anunţat la sfârşitul lunii martie că Statele Unite vor trimite militari suplimentari în Europa de Est, inclusiv în România, începând din anul 2017, în contextul măsurilor de garantare a securităţii pe fondul acţiunilor Rusiei. "În cadrul angajamentului Statelor Unite de intensificare a securităţii şi de creştere a capacităţii de disuasiune, Comandamentul armatei americane în Europa va iniţia în februarie 2017 rotaţii constante de trupe", a comunicat pe 30 martie Departamentul american al Apărării.

Decizia suplimentării capabilităţilor militare americane în Europa de Est are rolul de a oferi garanţii de securitate aliaţilor NATO în contextul activităţilor militare ale Rusiei. Alianţa Nord-Atlantică trebuie să transforme patrulele aeriene din zona Mării Baltice într-o forţă care să poată apăra ţările baltice în caz de război, recomanda recent generalul american Philip Breedlove, comandantul în exerciţiu al forţelor NATO din Europa, în ceea ce era un avertisment adresat Rusiei.

Cele mai citite

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Două jucătoare din România, în optimile de finală ale turneului de la Roma

România are două jucătoare calificate în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, după ce Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au câștigat...

VIDEO. Semimaratonul Bucureștiului, câștigat de atletul kenyan Alex Nzioka Matata

Cea de-a 13 ediţie a Semimaratonului Bucureşti a fost câștigată de atletul kenian Alex Nzioka Matata, care a parcurs cei 21 de km într-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă