14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialElevii RECUPEREAZĂ sâmbătă zilele libere de 2 şi 3 mai

Elevii RECUPEREAZĂ sâmbătă zilele libere de 2 şi 3 mai

Ministerul Educaţiei a anunţat inspectoratele şcolare că orele de curs din 2 mai vor fi recuperate sâmbătă 20 aprilie, iar cele din 3 mai, în oricare din zilele de sâmbătă, începând din 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai, potrivit Mediafax.

Ministerul Educaţiei arată, într-un comunicat de presă remis miercuri, că a stabilit modalitatea de recuperare a cursurilor care nu se efectuează în unităţile de învăţământ preuniversitar, în perioada 1-6 mai, ca urmare a cumulării prevederilor HG 79/6.03.2013 pentru stabilirea zilelor de 2 şi 3 mai 2013 ca zile libere şi a prevederilor articolului 3 din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5635/ 31.08.2012 privind structura anului şcolar 2012-2013.

Citeşte şi Zilele libere din 2 şi 3 mai vor fi RECUPERATE în aprilie

Într-o notă transmisă marţi inspectoratelor şcolare judeţene şi Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Ministerul Educaţiei Naţionale le-a solicitat să informeze toate unităţile de învăţământ preuniversitar din subordine că orele de curs neefectuate în 2 mai vor fi recuperate în 20 aprilie.

De asemenea, Ministerul Educaţiei a anunţat că orele de curs neefectuate în 3 mai vor fi recuperate în oricare din zilele de sâmbătă, începând cu data de 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai.

Citeşte şi Guvernul a decis ca zilele de 2 şi 3 mai 2013 să fie zile libere în sectorul public

“Decizia de stabilire a zilei de recuperare a orelor de curs din data de 3 mai 2013 revine consiliilor de administraţie ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, decizie pe care o vor comunica, în timp util, tuturor unităţilor şcolare din subordine”, a precizat Ministerul Educaţiei.

În urmă cu o lună, Guvernul a decis ca zilele de 2 şi 3 mai 2013 să fie declarate drept zile libere pentru salariaţii din sectorul public, pentru ca ziua de 1 Mai să fie legată de Sărbătoarea de Paşte, din 5 mai.

Cele mai citite

Cum s-a „scos” ambasadoarea din Maroc, Maria Ciobanu, după ce a sabotat România la cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu

Ambasadoarea Maria Ciobanu a sabotat participarea României la cel mai mare salon agricol din Africa și Orientul Mijlociu-SIAM 2024, care a avut loc...

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...

Ce inovații a adus Rolex în lumea ceasurilor?

De peste 100 de ani Rolex a acaparat piața ceasurilor de lux, devenind una dintre cele mai cunoscute și apreciate mărci producătoare din întreaga...
Ultima oră
Pe aceeași temă