Daca nu puteti aloca un buget pentru achizitionarea unui mobilier nou-nout sau va doriti ca gradina sa isi pastreze un aspect cat mai natural, nu trebuie sa dezarmati. Exista alternative.
„Mobilier” din placi de piatra. La prima vedere pare complicat sa “confectionezi” o piesa de mobilier din pietre, dar nu necesita decat putina indemanare si cateva placi de piatra de diferite dimensiuni care trebuie asezate strategic astfel incat sa ia forma dorita. Un fotoliu din piatra acoperit cu o pernuta pufoasa poate deveni un loc de sedere confortabil si foarte sic. In plus, nu va costa niciun ban.
Mobilier din butuci de lemn. Obiectele din lemn sunt binevenite in orice gradina. Insa atunci cand este folosit in forma lui bruta, naturala, lemnul ofera amenajarii un farmec incontestabil. De exemplu, cativa butuci cu dimensiuni si marimi diferite pot juca rolul de masuta si scaunele pe care sa luati micul dejun si nu numai.
Piese unicat. Daca aveti un trunchi gros de copac si faceti rost de un mester/tamplar bun, va puteti bucura de o canapea sau o bancuta originala, pe care sa va relaxati la umbra in dupa-amiezile fierbinti de vara. Daca gradina este amenajata in stil rustic, un astfel de „mobilier” se va integra perfect in „peisaj”.
(Sursa foto: www.pinterest.com)