21 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăSpecialVeste bună pentru pensionari

Veste bună pentru pensionari

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) a primit mult râvnitele bilete de tratament. Deocamdată, mai puţine, este adevărat, dar numărul acestora va creşte substanţial în lunile ce urmează. Pentru această serie s-au primit 85 de bilete, din care 13 gratuităţi în staţiunile Amara, Covasna, Geoagiu, Băi, Sărata Monteoru, Pucioasa.

Persoanele care au primit repartiţie trebuie să se prezinte până cel târziu astăzi la sediul CJP, pentru ridicarea biletului, cu ultimul cupon de pensie, actul de identitate şi biletul de trimitere de la medicul de familie către staţiunea pentru care au primit repartiţie. Listele cu persoanele care vor primi un bilet de tratament în această serie au fost deja afişate la CJP. Potrivit directorului Casei de Pensii, Cristina Samoilă, de la începutul anului şi până în prezent au fost înregistrate aproximativ 6.800 de cereri.

„Au venit puţine bilete, pentru că aşa este mereu în prima tranşă. Oricum, nu ne facem probleme că nu va fi acoperită cererea până la finele anului“, a declarat ea. Reamintim că anul acesta vor fi repartizate peste 50.000 de bilete la tratamente balneare pentru pensionari şi asiguraţi. Locurile vor fi disponibile în unităţile de tratament balnear, proprietate a CNP, ele urmând a fi repartizate pe maximum 16 serii. La acest număr de bilete, se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2013, locurile contractate cu alţi operatori economici interesaţi, număr care se va stabili după atribuirea contractelor, în funcţie de preţurile ofertate pe bilet. Ca în fiecare an, aproximativ 15% din numărul total de bilete de tratament se vor acorda gratuit categoriilor de persoane beneficiare de prevederile unor legi speciale şi legi cu caracter reparatoriu, precum şi categoriilor de persoane beneficiare ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

 

Cele mai citite

Kremlinul susține că războiul din Ucraina s-ar putea încheia „în câteva ore”, dacă sunt acceptate condițiile Moscovei

Moscova și-ar fi prezentat încă din urmă cu doi ani condițiile pentru oprirea operațiunilor militare, iar acestea ar fi rămas neschimbate și „clare”Rusia afirmă...

Ambasadorul Rusiei, convocat de Oana Țoiu la MAE după a treia dronă care a încălcat spațiul aerian al României

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat că ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, după ce o a treia dronă...

Ford retrage din service peste jumătate de milion de mașini în SUA, din cauza unui risc de incendiu

Anumite modele Ford Bronco și Ford Bronco Raptor, produse în perioada 2021-2026, prezintă riscul ca anumite cablaje electrice să se deterioreze în timpul exploatăriiFord...
Ultima oră
Pe aceeași temă