17.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialO prietenie din două nu este reciprocă

O prietenie din două nu este reciprocă

Mai bine de jumătate dintre prietenii nu sunt, în realitate, reciproce, potrivit unui studiu recent publicat de revista ştiinţifică Plos One, semnalează site-ul directmatin.fr., preluat de Agerpres. 

Pentru a ajunge la această tristă constatare, cercetătorii au cerut unui număr de 84 de studenţi (cu vârste între 23 şi 28 de ani) să noteze pe o scară de la 0 la 5 gradul lor de prietenie. 

Astfel, dacă Pierre credea că Paul se număra printre cei mai buni prieteni ai săi, îi dădea nota 5. Invers, dacă Paul estima că nu era absolut deloc prieten cu Pierre, îi dădea nota 0. Fiecare dintre ei a trebuit să spună şi ce notă credea că va primi. Toţi au avut de completat acelaşi chestionar. 

Plos One a stabilit că, în 94% dintre cazuri, dacă un individ considera că unul dintre colegii de clasă se număra printre prietenii săi, credea în acelaşi timp că reciproca era adevărată. Studiul a pus însă în evidenţă dura realitate că numai 53% dintre prietenii erau reciproce. 

Dimensiunea redusă a eşantionului poate uimi în ceea ce priveşte fiabilitatea. Răspunzând întrebărilor, cercetătorii au subliniat că aceste rezultate sunt concordante cu cele ale altor studii, în care procentajul prieteniilor reciproce variază între 34% şi 64%.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Companiile de stat, chestiune de siguranță națională, doar în declarațiile puterii. Ministerul Economiei, fără apărare la falimentul Lido S.A.

Statul rămâne lipsit de reacție în cazul falimentului Lido S.A., companie la care este acționar majoritar, în condițiile în care afacerea pare gândită pentru...

Staycation: 5 idei pentru o minivacanță în propriul oraș

Staycation este un concept nou din industria turistică, dar care capătă din ce în ce mai multă popularitate. Rezultatul a două cuvinte din limba...

Plângere penală pe numele primarului din Drobeta Turnu Severin

Un cetățean care se prezintă “militant civic” a depus plângere penală la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pe numele primarului din Drobeta Turnu Severin, Marius...
Ultima oră
Pe aceeași temă