Poliţia germană a anunţat sâmbătă că a descoperit în faţa permanenţei cancelarului Angela Merkel în circumscripţia sa din nord-estul Germaniei un cap de porc şi ”o inscripţie insultătoare” al cărei conţinut a refuzat să îl facă public, relatează AFP.
O patrulă de poliţie a descoperit capul de animal în zorii zilei de ieri în faţa biroului de deputat al Angelei Merkel la Stralsund, aproape de Marea Baltică, unde ea este parlamentar de 26 de ani.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Neubrandebourg a refuzat să ofere şi cel mai mic detaliu privind conţinutul injuriilor, mulţumindu-se doar să sublinieze că acestea erau îndreptate împotriva cancelarului conservator.
Angela Merkel este criticată virulent pentru politica sa de deschidere faţă de refugiaţi începând din vara lui 2015. Ea a pierdut o parte din popularitate în rândul germanilor îngrijoraţi în legătură cu venirea a peste un milion de solicitanţi de azil în 2015.
Ea a fost de asemenea criticată şi în cadrul partidului său, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), care asistă la avansul formaţiunii populiste şi anti-imigraţieAlternativa pentru Germania (AfD).