24.7 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSportCCR: Statutul Parlamentarilor e NECONSTITUŢIONAL

CCR: Statutul Parlamentarilor e NECONSTITUŢIONAL

Judecătorii de la Curtea Constituţională a României (CCR) au decos că statutul parlamentarilor este neconstituţional.

Este a doua oară când CCR întoarce legea în Parlament. Pe 20 martie, plenul reunit al celor două Camere a adoptat, cu 360 de voturi „pentru” şi 38 „împotrivă”, Statutul deputaţilor şi senatorilor, în forma stabilită de Comisiile juridice şi de Statut, legea fiind reexaminată ca urmare a deciziei din 27 februarie a Curţii Constituţionale.

După ce ultima formă a Statutului deputaţilor şi senatorilor a fost adoptată, pe 20 martie, de plenul comun al Parlamentului, PDL a depus la Curtea Constituţională o nouă sesizare prin care a solicitat controlul de constituţionalitate asupra actului normativ.

PDL susţine, în ultima sesizare, că unele dintre prevederile cuprinse în ultima formă a Statutului parlamentarilor, reexaminată de Parlament ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale care a admis primele obiecţii de neconstituţionalitate, sunt încă neconstituţionale.

Potrivit sesizării PDL, prin punerea de acord a Statutului parlamentarilor cu obiecţiile de neconstituţionalitate ridicate de Curte după prima sesizare, Parlamentul a menţinut soluţia sancţionării disciplinare pentru parlamentarii aflat în conflict de interese, reducând doar pedeapsa de la şase luni la o lună.

Citeşte şi Şiretlicurile parlamentarilor pentru a se agăţa de privilegii

„Reducerea perioadei de sancţionare la o lună nu face ca textul astfel adoptat să fie constituţional, pentru că împiedicarea neconstituţională a exercitării mandatului există indiferent dacă această perioadă este de şase luni sau de o lună”, se menţionează în noua sesizare depusă de PDL.

Mai mult, PDL menţionează în cadrul sesizării faptul că Parlamentul nu a pus de acord textul Statutului cu decizia Curţii Constituţionale, încălcând astfel prevederi exprese ale Constituţiei.

PDL mai arată că unele dispoziţii din ultima formă a Statutului parlamentarilor, adoptată miercuri de Parlament, au fost introduse după ce Curtea a stabilit că acestea sunt neconstituţionale, referirea fiind făcută cu privire la menţionea abrogării oricăror prevederi legislative contrare textului proiectului de lege.

Citeşte şi Zgonea: Statutul parlamentarilor o să vină înapoi de la CCR, o să-l rog şi pe domnul Zegrean

PDL susţine totodată că implicaţiile aplicării unei astfel de prevederi nu pot fi cunoscute în acest moment pentru că organul consultativ de specialitate al Parlamentului, respectiv Consiliul Legislativ, nu a fost consultat iniţial, ci ulterior.

În acest sens, PDL apreciază că introducerea prevederii în cauză depăşeşte limitele cererii de reexaminare.

Cele mai citite

A treia dronă neutralizată în trei zile. Radu Miruță: Siguranța României nu se apără cu sloganuri

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, anunță că o nouă dronă care a pătruns neautorizat în spațiul aerian românesc a fost doborâtă duminică dimineață...

Alertă sanitară: opt cazuri de West Nile și două decese raportate în România de la începutul sezonului

Din totalul cazurilor raportate în acest sezon, cinci au fost confirmate prin analize de laborator, iar alte trei sunt considerate cazuri probabileRomânia a înregistrat...

MApN: 18 drone au pătruns în spațiul aerian al României în 2026, iar trei au fost doborâte de aeronave F-16

Ministerul Apărării Naționale anunță că, în 2026, au fost înregistrate 18 pătrunderi neautorizate ale unor drone în spațiul aerian național, dintre care trei au...
Ultima oră
Pe aceeași temă