19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialFraude de milioane de lei în comerțul cu cereale și plante tehnice

Fraude de milioane de lei în comerțul cu cereale și plante tehnice

O rețea de 11 firme care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 4,5 milioane lei, prin sustragerea de la plata către bugetul de stat a TVA și impozitului pe profit, a fost identificată de  Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) .

În noiembrie 2015, DGAF a sesizat procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care, în data de 19.05.2016, au efectuat 40 de percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale de pe raza municipiului Bucureşti, judeţelor Constanţa, Brăila, Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu, pocum şi la sediul unei instituţii din Constanţa.

Pentru sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate în urma comerțului cu cereale, reprezentanții firmelor investigate au organizat un circuit complex în care trei firme justificau cantitățile de cereale deţinute prin înregistrarea în contabilitate a facturilor fictive provenite de la alte opt firme furnizoare, tip fantomă, fiind înregistrate cheltuieli nereale în scopul diminuării bazei impozabile şi obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Au fost înregistrate achiziții și livrări fictive de cereale și plante tehnice, în scopul creării unei proveniențe aparent licite. Contravaloarea operațiunilor fictive era virată în conturile firmelor fantomă, iar sumele erau apoi retrase în numerar de la ATM în aceeași zi – în total, în perioada ianuarie 2010-2011, au fost retrași peste 3,88 milioane euro (17.488.381 lei) în numerar.

Demersurile de cooperare interinstituţională între Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism și Direcția Generală Antifraudă Fiscală au fost derulate cu respectarea competenţelor materiale specifice fiecăreia dintre cele două structuri, în condiţiile stabilite prin documentele de cooperare încheiate în acest sens.

Cele mai citite

VIDEO. Flacăra olimpică a ajuns pe mare în Franța

Flacăra olimpică a ajuns astăzi, la bordul velierului cu trei catarge Belem, în largul coastei Marsiliei, unde va debarca în cursul serii, aşteptată de...

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

Rusia oferă la export avionul Su-35, drept rival pentru modelul american F-35. Țările NATO, inclusiv România, cumpără F-35

Exact în momentul în care țările NATO cresc cererile de a cumpăra avioane de luptă F-35, produse de SUA, Rusia anunță că își menține...
Ultima oră
Pe aceeași temă