21.2 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăSpecialFluviu de bani pentru infrastructura de cinema din Ardeal

Fluviu de bani pentru infrastructura de cinema din Ardeal

Clujul şi Aradul, două oraşe care concurează pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021, au anunţat, în aceeaşi zi, două investiţii extrem de importante în industria cinematografică. În timp ce clujenii investesc în studiouri de film şi în platouri de filmare, arădenii investesc în cea mai mare reţea de cinematografe din ţară, din afara Bucureştiului.

 

Buftea de Cluj

Clujul va rivaliza cu celebrele studiouri de film de la Buftea. Şi asta pentru că oraşul ardelenesc va avea propriile sale platouri de filmare, care vor fi construite, cu ajutorul fondurilor europene, pe Dealul Lombului, de la marginea oraşului.

Primăria Clujului a finalizat licitaţia pentru construirea acestora, potrivit www.clujtoday.ro. Studiourile cinematografice din Cluj vor funcţiona sub egida viitorului Centru Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative, instituţie care va încuraja cinematografia, mass-media şi IT-ul.

Lucrările la acest proiect vor începe foarte rapid, spune primarul Emil Boc. Ele vor costa 42 de milioane de lei. Valve International, RDV Construct, White Star International şi Team Net Engineering sunt firmele asociate care au câştigat licitaţia.

Valoarea estimată a contractului era de 52 de milioane de lei. Noul Centru Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative ar putea fi gata în cel mult doi ani de la începerea efectivă a lucrărilor.

Clujul are o tradiţie bogată în domeniul cinematografiei. Primele filme turnate pe teritoriul actual al României au fost realizate în anul 1907, chiar în piaţeta din faţa clădirii Urania. De asemenea, Clujul găzduieşte cel mai mare festival internaţional de film din această parte a Europei, TIFF, precum şi cel mai important festival internaţional al filmului de comedie, Comedy Cluj.

La Arad, Cinema City lansează un proiect unic în România

Aradul ocupă un loc special în strategia companiei Cinema City prin faptul că este singurul oraş din România, în afara Capitalei, unde există două amplasamente multiplex, cu un total de 18 săli de cinema. În acest context, Andreea Buda, director de marketing pentru Ungaria şi România a anunţat proiectul „Arad loves Cinema”, care va fi realizat în parteneriat cu Primăria Aradului şi care va cuprinde o serie de manifestări de promovare a filmului şi de stimulare a prezenţei spectatorilor în sălile de cinema. Vor exista multe promoţii chiar de week-end-ul viitor când, sub genericul CineMania, vor fi oferite discounturi speciale pentru vizitatorii sălilor de cinema din multiplexurile arădene. În cursul anului vor exista programe speciale pentru fiecare lună care vor culmina, în noiembrie, cu o gală a filmului românesc, care va primi finanţare inclusiv de la Primăria Aradului. Pentru început, sâmbătă, la Arad va sosi echipa filmului „Poziţia copilului”, premiat la Berlin, care se va întâlni cu cinefilii arădeni. „Suntem bucuroşi că această campanie a fost primită cu deschidere şi entuziasm de către autorităţile arădene şi suntem convinşi că parteneriatul dintre Cinema City şi Primăria Municipiului Arad va genera şi alte proiecte care vor încânta publicul”, a declarat Mooky Greidinger, CEO Cinema City.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă a apreciat parteneriatul cu Cinema City, care va întări strategia oraşului pentru a obţine nominalizarea de Capitală Culturală Europeană a anului 2021. „Implicarea noastră în acest proiect vine din convingerea că publicul arădean este orientat din ce în ce mai mult către activităţi culturale şi ne bucurăm că prin intermediul acestui parteneriat putem veni în întâmpinarea arădenilor care vor să petreacă timp de calitate alături de familie şi prieteni. Aradul dovedeşte în permanenţă că este un model de multiculturalism, acest proiect aliniindu-se cu strategia noastră de obţinere a titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2021“, a declarat primarul municipiului, Gheorghe Falcă. 

Cele mai citite

De când are actori precum Seagal pe lângă el, Putin a învățat să joace și în scenete proaste precum cele regizate de Kim Jong...

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a învățat multe din experiența actorilor de renume, care au fugit în statul său pentru...

Ultima zi de școală

Elevii vor intra de astăzi, după finalizarea cursurilor, în vacanţa de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.Elevii din clasele a XII-a zi, a...

Aderarea totală a României și Bulgariei în Schengen, prioritate la nivel declarativ, dar absentă din planul Ungariei     

Ungaria, care preia președinția Consiliului UE la 1 iulie, a promis că va lucra pentru intrarea Bulgariei și României în Schengen, aceasta fiind una...
Ultima oră
Pe aceeași temă