Şaptesprezece persoane au fost rănite în coliziunea dintre un tren german şi un autocar cu turişti, informează agenţiile AFP şi DPA, citate de Agerpres.
Accidentul s-a produs vineri seară la o trecere la nivel cu calea ferată în cantonul Berna, din centrul Elveţiei, a anunţat sâmbătă poliţia locală.
Accidentul a avut loc în jurul orei locale 20.00 (18.00 GMT), la Interlaken, la circa 40 km de capitala Berna. Trenul ICE circula în direcţia gării Interlaken-Est când a lovit partea din spate a autocarului la o trecere la nivel cu calea ferată.
Răniţii, a căror naţionalitate nu este cunoscută, au fost transportaţi la mai multe spitale din regiune, dar, potrivit poliţiei, starea lor ‘nu este prea gravă’.
Conform Căilor ferate elveţiene (CFF), niciunul din pasagerii trenului nu a fost rănit. Poliţia a deschis o anchetă cu privire la circumstanţele producerii accidentului.