15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialSimona Halep și Irina Begu au aflat orele la care vor juca...

Simona Halep și Irina Begu au aflat orele la care vor juca în turul secund la Roland Garos

Organizatorii au anunţat programul zilei de miercuri de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. România este reprezentată, în turul 2, pe tabloul de simplu feminin de Simona Halep şi Irina Begu.

Favorita numărul şase o va întâlni pe Zarina Diyas (90 WTA) pe arena Philippe-Chatrier, în primul meci al zilei, de la ora 12:00 (ora Românei). Begu va evolua pe Terenul 2, împotriva lui Coco Vandeweghe (43 WTA), în prima întâlnire directă dintre cele două, nu mai devreme de ora 17:30.

Diyas a trecut azi, după un meci foarte disputat, de germanca Witthoeft, scor 2-6, 6-4, 6-2. Sportiva din Kazahstan, altfel foarte talentată, s-a mai întâlnit cu reprezentanta noastră de două ori la turneele de Grand Slam, în 2014. De fiecare dată Simona a defilat în faţa ei, scor 6-1, 6-4 la Australian Open şi 6-3, 6-0 la Wimbledon.

În măsura în care va merge mai departe, constănţeanca va evolua în turul trei cel mai probabil în compania lui Lucic Baroni (66 WTA). Croata a eliminat-o pe Simona de la US Open 2014 şi de la Roland Garros 2015, aşa că această dispută se anunţă primul test adevărat pentru Halep, la actuala ediţie a competiţie din capitala Franţei.

"Toată lumea vede că joc agresiv. De fiecare dată când intru pe teren simt că pot câştiga meciul. Acest lucru mă face mai puternică pe teren. Simt că sunt capabilă să câştig multe meciuri aici", a admis Halep.

Cele două partide pot fi urmărite în format LIVE TEXT pe www.romanialibera.ro.

 

Cele mai citite

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...
Ultima oră
Pe aceeași temă