2.6 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSpecialFamiliile din 10 comunităţi din Deltă NU au acces la APĂ POTABILĂ

Familiile din 10 comunităţi din Deltă NU au acces la APĂ POTABILĂ

Oamenii din 10 comunităţi din Delta Dunării se confruntă cu lipsa apei potabile şi a canalizărilor în gospodării, confom unui comunicat „Salvaţi Dunărea şi Delta”, remis redacţiei. Localnicii sunt obligaţi să consume apă direct din Dunăre, ceea ce a dus la creşterea morbidităţii şi a bolilor digestive.

Din cauza lipsei apei potabile, 17% dintre copiii care trăiesc în Delta Dunării suferă de boli purtate de apă, arată un studiu SDD (descărcaţi studiul ataşat la material)Cei 513 copii de până la 15 ani, din cele 10 comunităţi cercetate (şcolile din C.A. Rosetti, Periprava, Letea, Ceatalchioi, Chilia Veche, Maliuc, Gorgova, Partizani, Pardina, Sf. Gheorghe) au suferit cel puţin o dată de o boală parazitară în antecedente, fapt ce denotă un risc epidemiologic crescut pentru copiii din Deltă.

Din cele 26 de comunităţi din Deltă, 10 comunităţi nu au acces la apă potabilă. 70% dintre familiile din satele Letea, Periprava, Rosetti, Cardon, Sfistofca, Chilia Veche, Tatanir, Câşliţa, Ostrovu Tătaru, Pardina, Maliuc, Gorgova, Partizan, Ceatalchioi, Pătlăgeanca, Plaur, Sălceni şi Sfântu Gheorghe se confruntă cu lipsa apei curente.

Citeşte şi Viaţa sălbatică din Delta Dunării, SECUNDĂ cu SECUNDĂ

Consumul de apă direct din Dunăre sau din puţuri de mică adâncime expune populaţia locală la riscul îmbolnăvirii, din cauza degradării apelor de suprafaţă, în urma agriculturii intensive, a traficului naval şi a lipsei staţiilor de epurare a apelor uzate.

În acest context, SDD le cere autorităţilor să implementeze Directiva Cadru Apă  (creşterea numărului de staţii de epurare a localităţilor cu ieşire la Dunăre) şi să crească  nivelul de conştientizare şi educaţie al populaţiei din Delta Dunării. 

Raportul “Delta Warning Report – Sănătatea copiilor din Delta Dunării” a fost realizat de Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta în cadrul proiectului “Sănătatea copiilor din Delta Dunării”, cu sprijinul GlaxoSmithKline (GSK) România. Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis a contribuit cu expertiza de specialitate pentru realizarea raportului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă