18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialIncident în timpul antrenamentelor pentru Marele Premiu al Cataloniei. Pilotul spaniol Luis...

Incident în timpul antrenamentelor pentru Marele Premiu al Cataloniei. Pilotul spaniol Luis Salom a murit

Pilotul spaniol Luis Salom a decedat, vineri, într-un spital din Barcelona, ca urmare a unui accident produs în timpul antrenamentelor pentru Marele Premiu al Cataloniei, informează Mediafax.

„În urma unui incident petrecut în timpul antrenamentelor libere Moto 2, de pe Circuitul Barcelona-Catalunya, anunţăm cu mare tristeţe trecerea în nefiinţă a lui Luis Salom (SAG Team). Sesiunea a fost oprită cu steag roşu, cu 25 de minute înainte de final, după ce pilotul spaniol a căzut la virajul cu numărul 12. Două echipaje medicale şi apoi două ambulanţe au ajuns la locul accidentului pentru a-i oferi primul ajutor pilotului de 24 de ani, iar elicopterul medical a fost trimis pentru a oferi asistenţă. Din cauza gravităţii accidentului, s-a luat decizia ca Salom să fie transferat la “Spitalul general al Cataluniei”, aflat în apropiere. A intrat în operaţie imediat după sosire, dar în ciuda eforturilor depuse de echipa de traume, a murit la ora locală 16:55″, se arată în comunicatul oficial emis de Moto GP.

Spaniolul Luis Salom (25 de ani), pilot SAG Team în Moto 2, a suferit un accident foarte grav în timpul celei de-a doua sesiuni de antrenamente libere pe circuitul din Catalunia. Pilotul a ieşit în decor în virajul cu numărul 12 al circuitului, într-un moment în care camerele de luat vederi erau concentrate pe acţiunea dintr-o altă zonă.

Potrivit Marca, Salom a fost transportat cu elicopterul medical la General Hospital of Catalonia, unde medicii au încercat să-i salveze viaţa. Din păcate, moartea lui Luis Salom nu este ultimul eveniment tragic petrecut în ultimii ani în motomondialul de viteză.

Pilotul japonez Shoya Tomizawa a murit în 2010 după un accident grav în timpul cursei din San Marino. În 2011, Marco Simoncelli, pilot în MotoGP pentru Honda Gresini, a decedat pe circuitul de la Sepang în urma unui accident în care au mai fost implicaţi Valentino Rossi şi Colin Edwards.

 

Cele mai citite

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Începe Festivalul Filmului European 2024

Institutul Cultural Român dă startul celei de-a 28-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, la Sala Luceafărul (fostul CinemaPro) cu filmul...

Instalațiile sanitare – Cum să le alegem pe cele mai calitative în funcție de buget

Un element esențial în amenajarea unei băi este bateria de chiuvetă baie. Cunoscută și sub...
Ultima oră
Pe aceeași temă