12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialAvertisment de la Washington către Beijing

Avertisment de la Washington către Beijing

Secretarul american al apărării, Ashton Carter, a lansat sâmbătă la Singapore un apel la o mai mare cooperare militară cu China pe care a avertizat-o în legătură cu riscul de "izolare" în cazul continuării operaţiunilor sale în Marea Chinei de Sud, relatează AFP, citată de Agerpres. 

"Acţiunile Chinei în Marea Chinei de Sud o izolează, într-un moment în care întreaga regiune se apropie şi colaborează", a declarat şeful Pentagonului la Dialogul Shangri-La, reuniunea anuală a miniştrilor apărării din zona Asia-Pacific. 

Beijingul revendică aproape în întregime Marea Chinei de Sud, unde efectuează importante operaţiuni de rambleiere, spre via nemulţumire a vecinilor săi ca Vietnam, Filipine, Malaezia şi Brunei. "Din nefericire, dacă aceste acţiuni continuă, China va sfârşi prin a ridica un Mare Zid de izolare" în jurul ei, a adăugat Ashton Carter. 

China se confruntă cu Statele Unite care în repetate rânduri au afirmat că libertatea de navigaţie trebuie să prevaleze în aceste ape strategice, pe unde trec importante rute de transport de mărfuri şi hidrocarburi. Pentru a-şi sprijini pretenţiile, Beijingul a efectuat uriaşe operaţiuni de rambleiere a Arhipelagului Spratly – numit Nansha de către China – şi pretinde să fie considerate apele sale teritoriale şi spaţiul său aerian zona de 12 mile din jurul acestor construcţii. 

Washingtonul este de părere că disputele în privinţa suveranităţii trebuie să fie rezolvate pe calea diplomaţiei, nu prin politica faptului împlinit dusă de China, şi a trimis în ultimele luni nave de război în vecinătatea insulelor aflate sub controlul Beijingului. "America doreşte să extindă acordurile militare cu China pentru a se axa nu doar pe reducerea riscurilor, dar şi pe cooperarea practică", a mai declarat Ashton Carter a cărui prezenţă la summit se înscrie în cadrul deciziei strategice a Washingtonului de a activa mai mult în Asia. 

Dialogul anual Shangri-La, organizat din 2002 de Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS) de la Londra, reuneşte până duminică peste 20 de miniştri ai apărării din zona Asia-Pacific.

Cele mai citite

ROMÂNIA LIBERĂ urează un Paște Fericit cititorilor și colaboratorilor: Hristos a Înviat!

Redacția ROMÂNIA LIBERĂ vă urează Paște Fericit! Hristos a Înviat! Sărbătoarea Paștelui ne îmbrățișează într-o atmosferă plină de bucurie și recunoștință, aducându-ne împreună într-o comuniune...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă