15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialFostul primar al Ploieştiului condamnat la trei ani de închisoare pentru finanţarea...

Fostul primar al Ploieştiului condamnat la trei ani de închisoare pentru finanţarea ilegală a clubului Petrolul

Fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu a fost condamnat joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de săvârşirea unor fapte de corupţie, atât în timpul mandatului de la primărie, cât şi în perioada în care acesta a fost senator, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. 

Bădescu a fost judecat în acest dosar pentru abuz în serviciu în formă continuată, luare de mită, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. 

Decizia nu este definitivă.

Cele mai citite

Desantul cu 2000 de parașutiști simula recucerirea unei baze militare ocupate. Codul galben poate bloca sprijinul NATO pentru România

Aproape 2000 de parașutiști din armatele țărilor NATO, care trebuiau să realizeze un desant în inima Transilvaniei, au fost obligați să-și amâne exercițiul cu...

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate protestează luni pentru o reformă fiscală urgentă

Blocul Naţional Sindical şi cele 29 de federaţii afiliate cer o reformă fiscală urgentă. BNS anunţă că luni, 13 mai 2024, va organiza un...

Sfârșit de drum pentru Djokovic la Roma. Sârbul a fost eliminat de locul 32 mondial

Novak Djokovic a fost eliminat din turneul ATP Masters 1.000 de la Roma și a constituit una dintre surprizele majore ale competiției. Cu toate...
Ultima oră
Pe aceeași temă