20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialMETEO: Vreme deosebit de caldă şi în weekend

METEO: Vreme deosebit de caldă şi în weekend

ANM informează că vremea se va menţine călduroasă în weekend, izolat caniculară în vestul şi în sudul ţării. Disconfortul termic va fi accentuat în majoritatea regiunilor, dar cu precădere în jumătatea de sud-vest unde indicele temperatura-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi variabil, dar cu înnorări temporar accentuate după-amiaza în zonele montane şi cele deluroase din sudul ţării, iar seara şi la începutul nopţii şi în partea de vest a teritoriului unde local vor fi averse şi descărcări electrice. Ploile vor avea caracter torenţial şi va cădea grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată asociat averselor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 27…29 de grade pe litoral şi în jurul a 35 de grade izolat în Câmpia de Vest şi Câmpia Română, iar cele minime între 16 şi 24 de grade, uşor mai mici în depresiuni.

Şi în Bucureşti, vremea va fi în continuare călduroasă, iar disconfortul termic se va menţine. Temperatura maximă se va situa în jurul a 33 de grade şi indicele temperatură-umezeală va fi la pragul critic de 80 de unităţi în orele după-amiezii. Minima termică va fi de 19…20 de grade.  

Cele mai citite

Chelsea, gata să investească din nou sume exorbitante în această vară. Georgiy Sudakov, luat în vizor

Chelsea este gata să investească din nou generos în această vară, cu discuții deja demarate pentru transferul mijlocașului Georgiy Sudakov de la Șahtior, jucător...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Lando Norris a spart gheața în Marele Circ! Britanicul, campion în cursa de la Miami

Britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) s-a impus în Marele Premiu de Formula 1 găzduit duminică de Miami, în a şasea etapă a Campionatului mondial. Plecat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă