27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialMinisterul Sănătăţii, dat în judecată pentru lipsa continuităţii tratamentului bolnavilor de cancer

Ministerul Sănătăţii, dat în judecată pentru lipsa continuităţii tratamentului bolnavilor de cancer

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia, a declarat că FABC ar putea să facă plângere penală împotriva Ministerului Sănătăţii, responsabil pentru asigurarea continuităţii tratamentului bolnavilor de cancer. 

"Lipsa fondurilor determină întârzierea accesului gratuit la investigaţii până la 4 luni, iar unii dintre pacienţi nici nu mai prind aceste investigaţii pentru stabilirea liniei terapeutice bazată pe dovezi deoarece decedează. Întreruperea tratamentelor în desfăşurare, generată de o politică proastă a preţurilor şi a exporturilor paralele, va determina în cel mai scurt timp ca pacienţii şi FABC să facă plângere penală împotriva MS responsabil pentru asigurarea continuităţii acestor tratamente", a spus duminică Irimia, în cadrul Conferinţei Naţionale a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România care se desfăşoară la Braşov. 

El a afirmat că în această toamnă vor expira contractele cost-volum, afectând în mod direct continuitatea asigurării tratamentelor pentru bolnavii de cancer. "Pe noi ne îngrijorează că vom avea o întrerupere până ce va negocia din nou. Nu ştim ce se va întâmpla până la urmă. (…) În ultimii ani în UE au fost introduse 62 de medicamente noi pentru tratarea cancerului, iar în România au intrat doar 7 pe lista de medicamente compensate. Planul naţional comprehensiv pentru cancer lansat în luna aprilie sub patronajul premierului încă nu este aprobat de Guvern, deşi termenul limită anunţat iniţial este 31 iunie. (…) De luni de zile pacienţii hematologici sunt cu tratamente oprite. Medicii nu ştiu ce să mai facă. Unii şi-au dat demisia din comisii. Sunt probleme cu 14 medicamente din hematologie-oncologie. Acest lucru nu este de ieri de azi, le semnalez. Încă de anul trecut au început să dispară după ce acel ordin 75 a început să îşi arate efectele dezastruoase faţă de noi", a arătat reprezentantul FABC, citat de Agerpres. 

Cezar Irimia şi-a manifestat îngrijorarea faţă de amânarea punerii în aplicare a ordinului privind recalcularea preţurilor la medicamente. "Ieri am aflat cu stupoare că domnul ministru al Sănătăţii a amânat ordinul 75 până în noiembrie, lucru care ne îngrijorează pentru că în noiembrie va fi ca o avalanşă care ne va îngropa dacă el va fi aplicat, din cauză că vor dispărea şi mai multe medicamente de pe piaţă şi această tergiversare a luării unei hotărâri denotă o slăbiciune a MS şi inclusiv a Guvernului. Această amânare pe noi ne îngrijorează, nu ne avantajează cu nimic, dimpotrivă va fi avalanşa care ne va acoperi", a precizat preşedintele FABC. Avocatul FABC Dan Cimpoieru a semnalat, la rândul său, că legislaţia actuală nu prevede ce se întâmplă după expirarea contractelor cost-volum. 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...

Motoreductoarele – ce sunt și la ce le folosim?

Cauți cea mai bună soluție pentru a optimiza etapele de lucru? Dacă activezi în domeniul industrial, probabil ai resimțit presiunea de a ține pasul...

Rusia – Ucraina, ziua 783. NATO ar avea două scenarii în care să trimită trupe în Ucraina. De exemplu, dacă Rusia atacă și Republica...

Conducerea Alianței Atlantice ar lua în calcul două scenarii în care NATO ar trimite trupe în Ucraina, pentru a o susține în războiul contra...
Ultima oră
Pe aceeași temă