16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCând se va afla numele succesorului lui David Cameron

Când se va afla numele succesorului lui David Cameron

Numele succesorului premierului britanic David Cameron va fi cunoscut pe 9 septembrie, a anunţat marţi Partidul Conservator, amânând astfel cu o săptămână data comunicată în urmă cu o zi, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres. 

'Conducerea şi comitetul 1922 au căzut de acord că alegerea liderului ar trebui să aibă loc cât de repede o permit condiţiile practice', se precizează în comunicatul conservatorilor. 
'Pentru a asigura că va exista participarea deplină a membrilor, conducerea partidului recomandă ca data declarării liderului să fie 9 septembrie 2016', adaugă textul menţionat. 

Depunerea candidaturilor va începe miercuri şi se va încheia joi, a precizat un purtător de cuvânt. Luni, aşa-numitul 'comitet 1922' al deputaţilor conservatori, care stabileşte regulile pentru competiţia internă, anunţase că viitorul lider al partidului şi prim-ministru britanic va fi ales cel târziu pe 2 septembrie. 

David Cameron a declarat vineri că va demisiona cel târziu în octombrie după ce compatrioţii săi i-au ignorat apelul şi au votat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană. Decizia sa a declanşat o competiţie pentru şefia conservatorilor, toţi ochii fiind aţintiţi acum asupra lui Boris Johnson, favorit la succesiunea lui Cameron, dar împotriva fostului primar la Londrei ar putea concura unii membri ai actualului cabinet.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă