7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialTalpeş: De ce a RENUNŢAT PSD la dosarul FLOTA

Talpeş: De ce a RENUNŢAT PSD la dosarul FLOTA

Fostul şef al SIE Ioan Talpeş a vorbit joi seara despre o discuţie informală între lideri ai PSD din 2004, în care s-ar fi vorbit despre renunţarea la trimiterea în instanţă a dosarului Flota, pe numele lui Traian Băsescu. La vremea respectivă, Talpeş era membru al guvernului, potrivit Realitatea.net.

„Era o întrunire oficioasă, nu oficială, care avea ca temă de discuţie… era prin iulie 2004, viitoarele alegeri care urmau să aibă loc în România. Eu eram în poziţia de ministru de stat, deci la guvern, şi în discuţia respectivă s-a pus şi problema, cineva a ridicat problema dosarului dlui Traian Băsescu, la care nu au fost incriminări că trebuie neapărat să fie trimis dosarul în justiţie. Printre cei care au luat cuvântul am fost şi eu, punând următoarea chestiune: domnilor, dacă până acum nu s-a reuşit să se întocmească un dosar care să poată fi trimis în instanţă şi să aibă argumentele pentru instanţă, eu cred că cea mai bună măsură ar fi să se renunţe la acest dosar pentru că nu facem altceva decât să generăm un scandal aruncând o asemenea cauză, într-o perioadă în care intrăm în alegeri. Asta a fost discuţia. N-am găsit pe cineva în discuţia respectivă, n-a mai luat altcineva cuvântul şi cu asta s-a încheiat. Cred că, până la urmă, cei care au fost acolo şi erau mai în măsură să decidă decât eram eu, au convenit că ce spuneam era corect”, a declarat Talpeş.

Declaraţia lui Talpeş vine după ce presa a publicat o serie de stenograme din dosarul omului de afaceri Puiu Popoviciu, în care se vorbea despre Băsescu. În discuţiile purtate de cei care au fost trimişi în judecată se face referire la o intervenţie la nivel înalt. Fostul şef de la DGIPI şi şeful diviziei operaţiuni de la Direcţia Generală Anticorupţie ar fi intervenit la DNA pentru a-i îmbuna pe anchetatori. În replică, Administraţia Prezidenţială a catalogat referirile la şeful statului din interceptări drept invenţii regretabile şi nepermise.

 

 

Cele mai citite

Înalta Curte: Nivelul de salarizare din spitale publice, finanțate integral din veniturile proprii, nu trebuie să fie la maximum anului 2022

Hotărârea poate genera ajustări salariale în cadrul spitalelor vizate, cu impact direct asupra personalului tehnic, economic și socio-administrativ Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ)...

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul – Mii de credincioși, așteptați la Mănăstirea Bistriţa

Mii de credincioși sunt așteptați miercuri, 20 noiembrie 2024, la Mănăstirea Bistrița din comuna Costești, pentru a sărbători pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul. Cu...

România își poate afla principalul adversar din preliminariile CM 2026 abia în 2025

România și-a asigurat locul în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026, însă sistemul complicat de calificare...
Ultima oră
Pe aceeași temă