31 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSpecialViolurile le obligă pe numeroase siriene să fugă din ţară - raport

Violurile le obligă pe numeroase siriene să fugă din ţară – raport

Violul este unul dintre principalele motive care le obligă pe femeile şi tinerele siriene să fugă din ţară, afectată de un conflict sângeros de aproximativ 22 de luni, potrivit organizaţiei International Rescue Committee (IRC), relatează AFP, citat de Mediafax.

Violul este un „fenomen important şi îngrijorător al războiului civil din Siria”, apreciază IRC, ONG (organizaţie non-guvernamentală) cu sediul în Statele Unite, într-un raport publicat luni şi intitulat „Siria: o criză regională”.

„În cursul a trei luni de anchete, realizate de către IRC în Liban şi Iordania, sirienii au citat violul ca motivul principal al fugii din ţară împreună cu familia”, a anunţat ONG-ul în raport, îndemnând să se acţioneze de urgenţă.

„Multe femei şi fete au povestit că au fost atacate în public sau în propriile case de către bărbaţi înarmaţi, în general. Violurile, uneori colective, au fost comise sub ochii membrilor familiei”, potrivit IRC.

Unele persoane intervievate de IRC au mai anunţat că în anumite cazuri, victimele sunt răpite, torturate şi ucise.

Victimele care supravieţuiesc acestor atacuri nu prea vorbesc, potrivit IRC, din cauza „normelor sociale sau dezonoarei pe care o reprezintă violul pentru (victime) şi familia lor”, precizează IRC.

Numeroase victime intervievate de IRC au mai precizat că se tem de represalii din partea celor care le atacă, se tem că ar putea fi ucise de către membri din familia lor pentru a răzbuna insulta sau că vor fi obligate să se căsătorească de tinere „pentru a-şi proteja onoarea”, potrivit comunicatului.

Însă femeile care fug sunt private de supraveghere medicală şi suport psihologic şi trebuie să facă faţă unor „condiţii periculoase de viaţă în tabere şi unui nivel ridicat de violenţă domestică”.

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHRC) a anunţat vineri că numărul refugiaţilor sirieni înregistraţi în ţările vecine şi în Africa de Nord a crescut la peste 100.000, în perioada 11 decembrie 2011-11 ianuarie 2012, şi a depăşit numărul de 600.000.

ONU estimează că numărul refugiaţilor va atinge 1,1 milioane până în iunie, dacă războiul civil va continua în Siria. Chiar şi în Siria, peste două milioane de civili au fost mutaţi.

IRC a îndemnat la „o creştere urgenţă a (ajutorului) comunităţii internaţionale” în faţa „unui enorm dezastru umanitar”, care „cu siguranţă va dura foarte mult timp.

Cele mai citite

Fidelis pierde teren în fața ETF-urilor. Investitorii se orientează tot mai mult spre bursă

Interesul investitorilor pentru programul Fidelis al Ministerului Finanțelor a scăzut semnificativ în ultimele luni, iar ediția din iulie a adus cel mai redus nivel...

LeBron James se pregătește să anunțe următoarea echipă la care va juca! Superstarul NBA a făcut un nou anunț

LeBron James a declarat că este aproape de luarea unei decizii privind următoarea echipă pentru care va evolua în NBA.LeBron James se pregătește să...

România și-a aflat programul din Final Four! Când se joacă semifinala cu Danemarca

Federația Română de Handbal a anunțat programul Final Four-ului EHF Euro Cup, competiție care va avea loc la București, în perioada 26-27 septembrie.Federația Română...
Ultima oră
Pe aceeași temă