19.2 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăSpecialPrimul avion cu turiști ruși a ajuns în Turcia, după opt luni...

Primul avion cu turiști ruși a ajuns în Turcia, după opt luni de criză diplomatică

189 de turiști ruși au ajuns, sâmbătă, în stațiunea balneară turcă Antalya, pentru prima dată după opt luni de criză dipmomatică între Moscova și Ankara, informează o sursă aeroportuară locală, citată de AFP, informează Agerpres.

Aparatul companiei Rossiya Airlines a aterizat pe aeroportul internaţional din Antalya la ora 07:30 GMT, la zece zile după ce preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat ridicarea sancţiunilor împotriva Turciei în domeniul turistic şi „normalizarea” relaţiilor comerciale între cele două ţări. 

Disputa dintre Moscova şi Ankara, care au poziţii divergente cu privire la conflictul din Siria, a fost provocată de doborârea la sfârşitul lunii noiembrie a unui bombardier rusesc de către avioane de vânătoare F-16 turceşti la frontiera cu Siria. Ca represalii, Moscova adoptase măsuri de retorsiune împotriva Ankarei, impunând între altele un embargo asupra importului de fructe şi legume turceşti şi interdicţia pentru întreprinzătorii ruşi de a angaja lucrători turci. 

Citește și: Oficial: Israelul şi Turcia au ajuns la un acord pentru normalizarea relațiilor

Rusia restabilise de asemenea la 1 ianuarie vizele pentru turci, interzisese zborurile charter spre Turcia şi vânzarea de călătorii spre această ţară prin agenţiile de turism ruseşti, dând o lovitură dură sectorului de turism turcesc.  La 30 iunie, Vladimir Putin a revenit asupra acestei decizii, autorizând oficial din nou vânzarea de către tur-operatorii ruşi a călătoriilor spre Turcia, după ce primise – potrivit Moscovei – un mesaj de scuze din partea omologului său turc Recep Tayyip Erdogan. 

De atunci, cele două ţări au convenit să-şi intensifice contactele militare, inclusiv cu privire la Siria, unde Rusia îl susţine militar pe preşedintele Bashar al-Assad, în timp ce Turcia încurajează înlăturarea acestuia, sprijinind activ grupuri rebele. 

 

Cele mai citite

Decizia instanței privind cererea de schimbare a încadrării juridice a omorului comis de Vlad Pascu

Judecătoria Mangalia a respins ca fiind nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat, în cazul lui Vlad...

VIDEO. Reacția conducerii Iulius Mall Cluj, după ce tavanul centrului comercial a cedat în urma unei ploi puternice

Furtuna a făcut pagube în toată țara, nu doar în București. La Cluj, tavanul centrului comercial Iulius Mall s-a prăbușit. În urma prăbușirii unei porțiuni...

Panică înainte de meciul de deschidere de la Euro! Alertă cu bombă

Nici nu a început Campionatul European, iar o zonă destinată fanilor din Berlin a fost evacuată temporar din cauza unui bagaj suspect. Alertă cu bombă...
Ultima oră
Pe aceeași temă