21.2 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăSpecialRăsturnare de situație în ancheta atentatelor de la Paris: Abaoud NU a...

Răsturnare de situație în ancheta atentatelor de la Paris: Abaoud NU a fost creierul atacurilor

Creierul atentatelor teroriste de la Paris a fost indentificat de autoritățile franceze, însă acesta nu este Abdelhamid Abaaoud, așa cum s-a crezut. Astfel, bărbatul încolţit şi ucis de poliție la câteva zile după atacul terorist a avut un rol mult mai mic, informează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Documente oficiale publicate recent citează mărturia lui Bernard Bajolet, şeful Direcţiei Generale de Securitate Externă (DGSE), în cadrul unei audieri parlamentare desfăşurate pe 24 mai, cu uşile închise, privind operaţiunile antiteroriste ale Franţei. Bajolet nu a precizat numele persoanei pe care autorităţile o consideră comandantul atacurilor sau dacă aceasta mai este în viaţă sau nu. 

„Este adevărat că Abaaoud a fost un coordonator, dar nu a fost comandantul’, a declarat Bajolet. „Ştim cine este comandantul, dar voi păstra discreţia asupra acestui subiect. Avem acum o bună cunoaştere a organigramei … Am făcut progrese cu privire la aceste subiecte, prin urmare avem o idee despre identitatea comandantului” atacurilor, a spus oficialul francez. 

Abaaoud a fost iniţial descris ca fiind liderul atacurilor cu mitralieră şi cu bombe comise la sala de concerte Bataclan, la cafenele şi restaurante în Paris, precum şi la Stade de France, atacuri soldate cu 130 de morţi. 

Parlamentul francez a publicat săptămâna trecută recomandările comisiei sale de anchetă, iar marţi a dat publicităţii întregul raport.

 

Cele mai citite

EURO 2024: Spania a rezolvat calificarea în optimi după ce a învins Italia cu 1-0

Selecţionata Spaniei s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Italia,...

Ultima zi de școală

Elevii vor intra de astăzi, după finalizarea cursurilor, în vacanţa de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.Elevii din clasele a XII-a zi, a...

Ciucă și Ciolacu se visează Nicușori

Tandemul Ciu-Cio, care a ținut România într-o stabilitate ce a detonat toate prețurile și a adus țara la cel mai înalt nivel de îndatorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă