14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialSpania învinge România în Cupa Davis

Spania învinge România în Cupa Davis

Echipa de tenis a Spaniei a învins România, după victoria obţinută duminică de Roberto Bautista Agut (nr. 15 ATP) în faţa lui Florin Mergea, în turul doi al Cupei Davis, Grupa I valorică a zonei Europa/Africa, şi va juca în barajul pentru promovarea în Grupa Mondială. 

Agut s-a impus în faţa lui Florin Mergea, înlocuitorul lui Marius Copil, accidentat, cu scorul de 6-4, 6-3, 6-2 

Spania conduce România cu 3-1 şi nu mai poate pierde victoria înaintea ultimului meci al întâlnirii de la Cluj-Napoca dintre Adrian Ungur şi Feliciano Lopez. 

Schimbarea lui Marius Copil cu Florin Mergea din primul meci al zilei de duminică l-a descumpănit pe numărul 15 mondial. Spaniolul a avut iniţial impresia că Mergea, un specialist al probei de dublu care nu a mai jucat un meci oficial de simplu de mai mulţi ani, va fi o pradă uşoară şi nu va trebui să se întrebuinţeze prea mult. Primele ghemuri l-au contrazis însă, jucătorul român reuşind să se ridice la nivelul adversarului său şi chiar să realizeze primul break al întâlnirii. El a condus în primul set cu 4-2, lucru care i-a surprins până şi pe cei mai optimişti spectatori din Sala Polivalentă. Din păcate, Agut a schimbat rapid tactica şi până la sfârşitul setului nu a mai pierdut niciun ghem, impunându-se cu 6-4. 

În setul secund Roberto Bautista Agut a început să îşi arate din ce în ce mai mult valoarea. El a jucat mult mai agresiv, forţându-l pe Florin Mergea să greşească. Iar în al şaselea ghem al setului a realizat şi break-ul, prelunând imediat conducerea cu 5-2. Mergea şi-a mai câştigat o dată serviciul, dar setul era deja jucat. Spaniolul, care a servit patru aşi în acest set, faţă de cei trei ai românului, a câştigat cu 6-3. 

Al treilea şi ultimul set a fost dominat în întregime de jucătorul spaniol, care a câştigat pe serviciul lui Florin Mergea chiar din primul ghem. Acesta din urmă a încercat de mai multe ori slice-ul, dar de fiecare dată mingea s-a oprit în fileu. Jucătorul român a avut un moment mai bun în ghemul patru, când a fost aproape de a restabili egalitatea. Cele două mingi de break au fost însă salvate de spaniol care s-a distanţat la 3-1, iar apoi a realizat break-ul ducând scorul la 4-1. În ghemul următor, la 40-0 pentru Agut, Mergea a reuşit să câştige cel mai spectaculos punct al meciului într-un duel la fileu cu spaniolul care i-a ridicat în picioare pe cei 4.000 de spectatori prezenţi în sală. A fost însă o palidă consolare pentru jucătorul român care a pierdut şi acest ultim set cu 2-6. 

În acest meci, Mergea a reuşit cinci aşi, la fel ca şi spaniolul. În schimb, el a făcut trei duble greşeli, în timp ce Agut niciuna. 

După primele două zile, Spania conducea România cu 2-1. Vineri, Feliciano Lopez l-a învins pe Marius Copil (scor 7-6 (4), 5-7, 6-4, 3-6, 6-3), iar Roberto Bautista Agut pe Adrian Ungur (scor 6-3, 6-2, 6-1). Sâmbătă, în meciul de dublu, perechea Florin Mergea/Horia Tecău a învins cuplul Feliciano Lopez/Marc Lopez cu 3-6, 6-1,1-6, 7-5, 6-3 . 

Duminică, în ultimul meci al întâlnirii de la Cluj-Napoca, Adrian Ungur îl va întâlni pe Feliciano Lopez. 

În Sala Polivalentă din Cluj-Napoca se desfăşoară, în perioada 15-17 iulie, meciul de tenis dintre România şi Spania, în cadrul Cupei Davis, Grupa I Europa/Africa, turul 2. Învingătoarea din această întâlnire va susţine un baraj pentru promovarea în Grupa Mondială a Cupei Davis.

Cele mai citite

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă