Două pânze furate în 1 mai 2009 dintr-un muzeu din nordul Olandei au fost în cele din urmă găsite, a anunţat miercuri Arthur Brand, detectiv specializat în obiecte de artă, menţionat de 20minutes.ch citat de Agerpres.
Una este opera pictorului realist catalan Salvador Dali intitulată “Adolescenţă”, pictată în 1941, iar cealaltă, “Muziciana” a artistei poloneze Tamara de Lempicka, realizată în 1929, a scris Arthur Brand pe contul său Twitter, fotografiindu-se cu tablourile.
Cele două pânze au fost furate în plină zi din Muzeul Scheringa de Artă realistă din Spanbroek. Câţiva oameni mascaţi au pătruns în muzeu, ameninţând personalul şi vizitatorii cu o armă. Au luat cele două tablouri de pe perete şi au fugit cu o maşină. Totul s-a petrecut în câteva minute, a spus atunci poliţia.
Picturile au ajuns la o bandă infracţională, care le-a primit ca monedă de schimb. Ea însăşi a luat legătura recent cu detectivul printr-un intermediar, a explicat Arthur Brand în cotidianul olandez “De Telegraaf”.
“Organizaţia nu voia să se facă vinovată de distrugerea sau de revânzarea unor opere de artă”, a subliniat detectivul, precizând că tablouri furate sunt adesea utilizate drept garanţie în tranzacţiile între bande. Detectivul a predat oficial cele două tablouri unui anchetator de la Scotland Yard, care este în contact cu proprietarul legitim. Identitatea acestuia, care împrumutase picturile muzeului, este necunoscută, a adăugat Arthur Brand.