În graficul alǎturat am înregistrat rezultatele tuturor sondajelor referitoare la intenţiile de vot publicate dupǎ înfiinţarea USL (martie 2011). În total au fost 65 de sondaje. Liniile subţiri reprezintǎ datele comunicate de fiecare sondaj. Pentru a ne descurca în zigzagurile ameţitoare, am evidenţiat tendinţa centralǎ prin cunoscuta metodǎ a mediilor mobile (pentru fiecare moment, s-a calculat media ultimelor 5 valori). Acestea sunt liniile mai groase din grafic.
Liniile subţiri se opresc în jurul datei de 4 decembrie, când au fost publicate ultimele sondaje, dar cele groase sunt prelungite pânǎ în dreptul datei scrutinului din 9 decembrie (reprezentatǎ prin marginea din dreapta a graficului), indicând astfel ce s-ar fi întâmplat dacǎ tendinţa indicatǎ de ultimele sondaje ar fi fost menţinutǎ pânǎ la aceastǎ datǎ. Precizez cǎ am postat acest grafic pe pagina mea de Facebook cu câteva zile înainte de scrutin, deci nu pot fi bǎnuit de manipulǎri ulterioare ale datelor.
Vǎ invit sǎ comparaţi valorile aproximative ale punctelor finale ale liniilor groase cu valorile finale anunţate de Biroul Electoral Central: USL 59,3%, ARD 16,7%, PP-DD 14,1%, UDMR 5,3% (mediile dintre Camera Deputaţilor şi Senat). Cu alte cuvinte, sǎ comparaţi predicţia rezultatǎ din sondajele de opinie cu rezultatele reale ale alegerilor. Veţi constata cǎ diferenţele sunt de ordinul zecimalelor.
Graficul mai aratǎ un lucru, mai puţin plǎcut: zigzaguri inexplicabile, care denotǎ cǎ, aproape simultan, institute diferite au publicat rezultate cu diferenţe, uneori, de peste 10%. Trebuie spus cǎ fiecare instut de cercetare utilizeazǎ tehnici proprii (în eşantionare şi prelucrarea datelor), reţele de operatori diferite, chiar resurse diferite (unele investesc mai mult în calitatea produselor lor, altele mai puţin). De aici provin erori care se adaugǎ celor strict statistice (celebra eroare de eşantionare) şi pe care le numim erori sistematice. Nu exclud posibilitatea ca unele agenţii sǎ manipuleze datele pentru a-şi mulţumi beneficiarii, cred însǎ cǎ ele sunt minoritare. Numai cǎ şi informaţiile mǎsluite pornesc de la o realitate. Dacǎ cele mai multe erori sunt neintenţionate, ele ar trebui sǎ se anuleze reciproc.
Îmi amintesc cǎ dupǎ alegerile din 2000, toatǎ lumea tuna şi fulgera împotriva sondajelor care, chipurile, nu ar fi prevenit ascensiunea lui Corneliu Vadim Tudor, care ajunsese în turul al doilea al prezidenţialelor. Atunci am fǎcut un exerciţiu similar cu cel pe care-l descriu aici. Am pus la rând toate sondajele, am prelungit tendinţele pe care le descriau pânǎ la data alegerilor şi – surprizǎ! – Vadim ajungea pe locul al doilea, cu un scor aproape identic cu cel înregistrat de BEC. Detaliile se gǎsesc într-un volum colectiv publicat dupǎ acele alegeri (Sondajele de opinie – mod de întrebuinţare. Alegerile 2000, apǎrut la Paideia în 2001).
Dacǎ trecem de comentariile gen „X (agenţie de sondaje a urcat partidul Y la n%” şi avem rǎbdarea sǎ punem cap la cap toate informaţiile pe care ni le furnizeazǎ pe perioade suficient de lungi de timp, avem şanse sǎ înţegem dinamica moficǎrilor din opinia publicǎ. Panglicile din imaginea alǎturatǎ descriu evoluţii pe care le-am simţit la momentele respective, dar pe care nu le-am integrat într-o poveste coerentǎ.
Vom afla cum a pornit USL dintr-o poziţie extrem de favorabilǎ, pe care a erodat-o pânǎ în februarie 2012, când a reuşit sǎ provoace cǎderea guvernului Boc. A urmat o perioadǎ de creştere, acceleratǎ de preluarea guvernǎrii, care a culminat cu momentul referendumului de demitere. Odatǎ cu ratarea acestuia a început sǎ piardǎ din electorat, dar a reuşit sǎ recâştige cea mai mare parte din acesta în timpul campaniei electorale.
Vom mai afla cǎ PDL a urmat o traiectorie monoton descrescǎtoare pânǎ în aceastǎ varǎ (de fapt, scǎderea începuse din 2010). Polarizarea produsǎ de confruntarea din iulie i-a adus o revenire (pânǎ pe la mijlocul lui octombrie). Non-combatul intervenit dupǎ formarea ARD a fost probabil asociat cu un refuz al asumǎrii propriei identitǎţi (identitate ce începuse sǎ fie acceptatǎ de cǎtre o parte din electorat, cel favorabil lui Traian Bǎsescu), ceea ce l-a fǎcut sǎ piardǎ puncte preţioase în ultima lunǎ.
Despre PP-DD, am putea afla cǎ a beneficiat lent, dar sigur, de erodarea celor douǎ formaţiuni care reprezentau establishmentul; i-a mers cel mai bine dupǎ protestele din ianuarie. Odatǎ ce USL a obţinut victoria impunerii cabinetului Ponta, luminile luptei politice s-au îndreptat cǎtre cei doi actori principali (USL şi PDL), partidul de la televizor rǎmânând în umbrǎ. A mai adunat ceva simpatizanţi la începutul acţiunii Oltchim, dar finalul fâsâit al acesteia i-a oprit elanul. A avut o campanie electoralǎ mult mai vioaie decât ARD, care i-a mai adus câteva puncte procentuale.
Sunt poveşti binecunoscute, cu final previzibil pentru cei atenţi la rumorile din sondaje.
