11.4 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSportPonta: Băsescu iarăşi mă confundă cu Boc. De Guvern eu mă ocup,...

Ponta: Băsescu iarăşi mă confundă cu Boc. De Guvern eu mă ocup, el a distrus inima României

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Traian Băsescu îl confundă din nou cu foştii premieri Emil Boc sau Mihai Răzvan Ungureanu, afirmând că şeful statului nu trebuie să se ocupe de guvernare, întrucât atunci când a făcut asta “inima României a fost oprită, şi cea economică şi cea socială”, potrivit Mediafax.

Premierul a fost întrebat, la Târgu Mureş, în legătură cu faptul că şeful statului a calificat ca neinspirată decizia Guvernului de a permite instituţiilor publice achiziţionarea de autoturisme cu preţul sub 18.000 de euro.

“Mă uimesc preocupările preşedintelui Băsescu, eu credeam că preşedintele ţării trebuie să se ocupe de reprezentarea în afacerile externe şi militare. Îmi pare rău dacă iar mă confundă cu domnul Boc sau domnul Ungureanu, de guvernare mă ocup eu. Dânsul se ocupă de ce are dânsul de făcut, că deocamdată mă bazez pe faptul că, atunci când domnul Băsescu s-a ocupat de guvernare, inima României a fost oprită, şi cea economică şi cea socială”, a răspuns Ponta.

El a susţinut că “inima economică a României a fost distrusă de guvernele conduse de Traian Băsescu”, iar “inima socială a fost supusă de asemenea unei distrugeri fără precedent”.

“Cred că preşedintele Băsescu este principalul responsabil pentru ce s-a întâmplat în aceşti ani în România, motiv pentru care românii în număr atât de mare au vrut să-l demită în vară”, a spus Ponta, calificând drept “genocid social şi catastrofă economică” situaţia lăsată în urmă de guvernările PDL.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că decizia Guvernului de a cumpăra maşini, cu o valoare de până în 18.000 de euro, este “una din măsurile neinspirate” pe final de an, apreciind că, dacă au rămas bani necheltuiţi, ar fi putut fi folosiţi la plata facturolor restante la ministere.

“Am înţeles că Guvernul s-a hotărât să cumpere maşini şi valoarea maşinilor să nu depăşească 18.000 de euro. Cred că este una dintre măsurile neinspirate pe sfârşit de an, dar este caracteristică guvernărilor noastre”, a spus Băsescu.

El a apreciat că o măsură corectă a Guvernului ar fi fost ca aceşti bani, dacă nu s-au cheltuit, măcar să fie utilizaţi la plata facturilor restante la diverse ministere.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat săptămâna trecută că Guvernul intenţionează să permită instituţiilor şi autorităţilor publice, prin ordonanţă de urgenţă, să achiziţioneze autoturisme şi în afara Programului “Rabla”, eliminând astfel interdicţia de cumpărare aplicată în ultimii patru ani, impunând în acelaşi timp ca maşinile cumpărate să nu aibă un motor mai mare de 1,6 litri şi să nu coste mai mult de 18.000 euro cu TVA.

Ordonanţa de urgenţă a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Autorităţilor şi instituţiilor publice li s-a interzis în 2009 să achiziţioneze, să cumpere sau să preia în leasing autoturisme şi mobilier, exceptate fiind doar structurile nou-înfiinţate şi numai în primul an de funcţionare, achiziţiile pentru realizarea proiectelor finanţate din împrumuturi, fonduri externe nerambursabile, donaţii şi sponsorizări şi autoturismele cumpărate în cadrul Programului “Rabla”.

Interdicţia a fost prelungită succesiv în ultimii ani şi era valabilă până la 31 decembrie 2012 inclusiv.

Cele mai citite

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...
Ultima oră
Pe aceeași temă