19.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialO turistă accidentată în Piatra Craiului, transportată cu elicopterul la Târgu-Mureș

O turistă accidentată în Piatra Craiului, transportată cu elicopterul la Târgu-Mureș

O turistă în vârstă de 40 de ani din București, care s-a accidentat duminică în Masivul Piatra Craiului, a fost transportată la Spitalul din Târgu-Mureș cu un elicopter SMURD, a informat luni purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja.

“Este vorba despre o turistă în vârstă de 42 de ani cu experiență de munte, o turistă care merge frecvent în diverse expediții. Ea se afla într-un grup de câteva persoane când a avut loc incidentul. În momentul producerii accidentului, se afla în zona Căldarea Ocolită, aproape de 2.000 de metri altitudine, pe Brâul de Mijloc, cea mai înaltă porțiune din masiv, o zonă greu accesibilă și extrem de periculoasă”, a declarat, pentru AGERPRES, șeful Salvamont Zărnești, Ioan Pivodă.

Potrivit acestuia, turista a căzut într-o râpă, de la circa 30 de metri.

“Femeia a căzut mai bine de 30 de metri într-o zonă de abrupt. 13 salvamontiști și voluntari au plecat în zonă pentru salvarea turistei. Pe lângă elicopterul SMURD care a transportat-o la Târgu-Mureș, la salvarea acesteia a intervenit și un elicopter privat de la Brașov. Peste șase ore a durat până ce turista a fost coborâtă la baza muntelui, la cabana Plaiul Foii de unde a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la spital. Femeia era cooperantă în momentul când a ajuns la baza muntelui”, a menționat șeful Salvamont Zărnești.

Purtătorul de cuvânt al ISU Brașov a informat că victima a suferit traumatisme, printre care o fractură de femur și de antebraț și traumatism cranio-cerebral.

Șeful Salvamont Zărnești a precizat, totodată, că accidentele din Masivul Piatra Craiului s-au înmulțit în ultima perioadă, anul trecut aici pierzându-și viața șapte persoane.

Cele mai citite

Florin Piersic are “o evoluție lent favorabilă” în spital

Actorul Florin Piersic rămâne în spital însă are "o evoluție lent favorabilă", anunță un comunicat transmis de Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor. Comunicatul a fost...

România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic (analiză Frames)

România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic, al producţiei şi al serviciilor transfrontaliere, potenţialul de investiţii în dezvoltarea...

SUA fac „tot ce este omenește posibil” pentru a furniza rapid arme Ucrainei

Statele Unite(SUA) fac "tot ce este omeneşte posibil" pentru a furniza rapid arme Ucrainei, care se confruntă cu o nouă ofensivă rusă, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă