15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialCANADA permite femeilor din Jandarmerie să poarte hijab

CANADA permite femeilor din Jandarmerie să poarte hijab

Guvernul de la Ottawa a anunțat marți că portul vălului islamic, hijab, de către femeile musulmane este de acum autorizat în cadrul Jandarmeriei Regale a Canadei, relatează AFP citată de Agerpres.

”Adăugarea acestei piese la uniforma” poliției călare a fost decisă recent de către comisarul Jandarmeriei Regale a Canadei (GRC), Bob Paulson, a declarat pentru AFP Scott Bardsley, purtător de cuvânt al Ministerului Securității Publice.

Decizia ”de a le permite membrelor de confesiune musulmană să poarte hijab, dacă ele vor aceasta”, vizează încurajarea femeilor ”de a avea în vedere o carieră în Jandarmeria Regală a Canadei”, a declarat Bardsley, confirmând informațiile apărute în cotidianul La Presse.

Purtătorul de cuvânt nu a fost în măsură să spună dacă femeile poartă în prezent hijab în cadrul poliției federale. El a recomandat contactarea GRC, care nu a reacționat încă.

Măsura este în vigoare din ianuarie, potrivit La Presse, care a aflat despre un schimb de informații între comisarul GRC și ministrul Securității Publice, în baza legii privind accesul la informații.

Înainte de a fi autorizat, poliția a testat trei feluri de hijab și l-a reținut pe cel care se scoate repede, nu împovărează și nu pune prin urmare nici un risc pentru polițista care vrea să-l poarte, scrie ziarul.

Serviciile de poliție din Toronto, cel mai mare oraș al Canadei, și din Edmonton, capitala Albertei (vest), permit deja ”portul hijabului cu uniforma”, a reamintit Bardsley. ”În străinătate, corpul polițiștilor din Regatul Unit, Suedia și Norvegia, dar și din unele state americane au adoptat politici similare”, a precizat el.

GRC le permite de la începutul anilor 1990 membrilor săi de confesiune sikh să poarte turban.

Anunțul survine după ce premierul canadian, Justin Trudeau, campion al multiculturalismului, a apărat luni portul costumului de baie burkini de către femeile musulmane, interzis pe unele plaje din Franța.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă