Paisley Park, proprietatea lui Prince unde se află studiourile sale de înregistrare, va fi transformată în parte în muzeu pentru a permite fanilor din octombrie să viziteze acest loc emblematic unde regretatul artist a murit în aprilie, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Entitatea care administrează averea lui Prince va colabora cu societatea care gestionează Graceland, celebra reședință a lui Elvis Presley unde este îngropat regele rock and rollului. Situată în Memphis (Tennessee), Graceland atrage peste de 600.000 de vizitatori pe an.
Reședința lui Prince, care se întinde pe o suprafață de 5.000 m2 în apropiere de Minneapolis (Minnesota), va fi accesibilă publicului din 6 octombrie, cu o săptămână înainte de concertul omagial care va reuni numeroși artiști în acest oraș drag cântărețului. Tyka Nelson, sora sa, a spus că Prince a vrut de mult timp să permită publicului să viziteze Paisley Park, unde artistul s-a mutat în 1987 și a murit la 21 aprilie.
Potrivit proiectului supus aprobării municipalității din Chanhassen, turiștii vor beneficia de vizite cu ghid de 70 de minute și vor putea descoperi cele patru studiouri de înregistrare, sala de spectacole și NPG Music Club, un spațiu ținut secret de Prince.
Muzeul va expune și mii de obiecte personale ale artistului, mai ales țintele sale de scenă, instrumente, mașini etc. Asemeni petrecerilor pe care le organiza Prince, muzeul nu va servi decât mâncare vegetariană și băuturi fără alcool. Biletul de intrare va costa 38,50 de dolari, iar în variantă VIP peste 100 de dolari.