4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialInvitaţie pentru constituirea unei organizaţii pentru înscrierea Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO

Invitaţie pentru constituirea unei organizaţii pentru înscrierea Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO

Ministerul Culturii (MC) a lansat o invitaţie de constituire a unei organizaţii dedicate înscrierii Peisajului Cultural Minier Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO, către participanţii la prima întrunire de informare şi consultare a comunităţii locale cu privire la acest dosar.

”Am avansat către cei prezenţi azi invitaţia de constituire a unei organizaţii dedicate înscrierii Roşiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO, aceasta fiind unul dintre mecanismele care va gestiona şi modela aşteptările comunităţii locale”, a transmis Ministerul Culturii, potrivit News.ro.

La întrunire au participat aproximativ 100 de persoane, la invitaţie răspunzând, de asemenea, primarul localităţii, Eugen Furdui, cât şi consilierii locali. Din partea organizatorilor au participat Oana Bogdan, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, şi consilierul ei, Sorana Olaru-Zăinescu, precum şi Ştefan Bâlici, directorul Institutului Naţional al Patrimoniului (INP), şi Irina Iamandescu, focal point naţional pentru Convenţia Patrimoniului Mondial. 

”Este un pas important, primul dintr-o serie care vor puncta procesul de întocmire a dosarului de nominalizare dar şi perioada de gestionare a sitului pe mai departe. Am avut ocazia să discutăm şi să preluăm puncte de vedere care, deşi aparent divergente, au în comun binele comunităţii şi dezvoltarea ei pe termen lung. Mai mult, ne bucurăm că am avut o primă ocazie să lămurim o serie de aspecte insuficient sau greşit înţelese de-a lungul timpului, cum ar fi cele legate de procedurile legale, responsabilităţile şi beneficiile care decurg din includerea unui sit în Lista Patrimoniului Mondial”, au transmis reprezentanţii Ministerului Culturii.

Ministerul a mai transmis că se va concentra pe soluţii concrete şi va avea în vedere, alături de alte ministere, cetăţeni şi autorităţi locale, definirea unui plan comun de dezvoltare integrată a localităţii pornind de la patrimoniul său cultural şi natural.

”Ne dorim pe mai departe să consolidăm relaţia cu autorităţile locale şi localnicii şi ne-am bucurat de deschiderea acestora. Ne vom concentra, aşa cum am spus şi în căminul cultural din Roşia Montană, pe soluţii concrete. Paşii ce vor urma, parcurşi împreună – deopotrivă ministere, cetăţeni şi autorităţi locale – includ definirea unui plan comun de dezvoltare integrată a localităţii pornind de patrimoniul său cultural şi natural. Pentru aceasta, Ministerul Culturii şi Institutul Naţional al Patrimoniului, dar şi Guvernul prin Task Force Roşia Montană, vor acorda consultanţă şi sprijin logistic şi financiar”, au mai scris reprezentanţii MC.

O următoare întrunire urmează să fie anunţată în curând şi va avea o participare extinsă şi la alţi posibili parteneri.

 

Cele mai citite

Inteligenţa artificială, tot mai utilizată în procesul de recrutare: companiile încurajează candidaţii să o adopte

Recrutorii de top îndeamnă candidaţii să utilizeze inteligenţa artificială (AI) pentru redactarea CV-urilor şi a scrisorilor de intenţie, marcând o schimbare semnificativă în modul...

Cine este Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu

Soția lui Călin Georgescu a trecut de la sistemul bancar la medicina holistică Vicepreședinte al Citibank România, Director al diviziei Global Transactions Services, Cristela Georgescu...

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...
Ultima oră
Pe aceeași temă