20.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialMeteo: Prognoza pentru lunile de toamnă

Meteo: Prognoza pentru lunile de toamnă

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat luni prognoza pentru urmatoarele trei luni, din septembrie până în noiembrie. Potrivit specialiştilor, vremea va fi la toamnă ceva mai călduroasă decât în mod normal, mai ales în regiunile din sud-estul ţării.

Septembrie: În regiunile din sudul şi estul ţării va fi mai cald decât în mod normal, media multianuală pentru luna septembrie fiind de 14,8 grade. În restul teritoriului, temperaturile vor fi apropiate de cele obişnuite.

Ploile, media multianuală fiind de 55 l/mp, vor fi deficitare în zonele de sud şi cele de est şi local în vestulţăarii. În restul regiunilor, precipitaţiile vor fi apropiate de valorile normale.

Octombrie: Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei (în medie de 9,6 grade) în aproape toată ţara, exceptând, local, regiunile centrale, nordice şi vestice, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale.

Va ploua în cantităţi obişnuite (de 43,5 l/mp) în zonele sud-estice şi local în sudul ţării, iar în celelalte regiuni aversele vor fi ceva mai însemnate.

Noiembrie: Temperaturile vor fi normale (în medie de 3,8 grade) pentru această perioadă a anului în majoritatea regiunilor, posibil mai ridicate, local, în sud, sud-est şi vest.

De asemenea, cantităţile totale de precipitaţii se vor încadra, în general, în normele climatologice (de 41,5 l/mp) în zonele sud-estice şi sudice, iar în restul ţării ar putea fi excedentare.

Cele mai citite

Kylian Mbappe, cel mai mare jucător din istoria PSG

Astăzi are loc cel de-al doilea meci din prima manșă a semifinalelor UEFA Champions League, Borussia Dortmund - PSG, de la ora 22:00 Julien Laurens...

O persoană a fost reținută la Constanța. DIICOT transmite că a comercializat diferite cantități de cocaină

La data de 1 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au decis reținerea...

Excesul de piele de la nivelul pleoapei superioare. Cauzele și tratamentul blefaroșalazisului.

În lumea esteticii și a chirurgiei plastice, excesul de piele de la nivelul pleoapelor, cunoscut sub numele de blefaroșalazis, poate fi mai mult decât...
Ultima oră
Pe aceeași temă