17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialFost viceprimar al unei comune constănţene, trimis în judecată pentru TENTATIVĂ DE...

Fost viceprimar al unei comune constănţene, trimis în judecată pentru TENTATIVĂ DE OMOR

Fostul viceprimar al comunei constănţene Tuzla Marian Sărăcilă a fost trimis în judecată, în arest preventiv, alături de fiul şi finul său şi o a patra persoană, după ce, la sfârşitul lui septembrie, au fost implicaţi într-o bătaie în trafic cu motociclişti, una dintre victime ajungând la spital, potrivit Mediafax.

 

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, incidentul s-a petrecut în 30 septembrie, pe DN 39, la ieşirea din comuna Tuzla, în dreptul aerodromului, pe sensul de mers spre Mangalia, în urma unei şicanări în trafic în care au fost implicaţi Marian Sărăcilă, aflat la volanul unui autoturism de teren, şi patru motociclişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ulterior, Sărăcilă a făcut intenţionat manevre extrem de periculoase în apropierea unuia dintre motociclişti, obligându-l să vireze brusc spre dreapta şi să frâneze pentru a evita coliziunea iminentă, iar din cauza criblurii de pe marginea carosabilului motociclistul s-a dezechilibrat şi a căzut în şanţul pluvial.

Fostul viceprimar a coborât din maşina pe care o conducea şi l-a îmbrâncit pe motociclistul care încerca să se ridice de la sol, însă acesta a ripostat, aşa că amândoi s-au lovit reciproc.

Sărăcilă şi-a chemat apoi ajutoare, în zonă ajungând imediat două autoturisme de lux din care au coborât înarmaţi cu bâte şi răngi fiul său, Dorin Sărăcilă, finul său, Bogdan Slovinschi, şi Gheorghe Peneoaşu, care i-au atacat şi lovit pe motociclişti.

În urma bătăii primite, unul dintre motociclişti, un bărbat de 37 de ani, din 2 Mai, judeţul Constanţa, a fost internat la Spitalul Municipal Mangalia cu diagnosticul “fractură cu deplasare 1/3 proximală cubitus stâng prin agresiune, contuzie forte gambă stânga, hematom post traumatic gambă stânga”.

De asemenea, cei patru au agresat şi alţi participanţi la trafic, care au fost nevoiţi să oprească la locul scandalului pentru a evita lovirea motocicliştilor care fugeau din faţa agresorilor şi traversau şoseaua, lovindu-i pe ei sau maşinile lor.

Procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa au finalizat cercetarea şi au dispus trimiterea în judecată a celor patru sub acuzaţiile de tentativă de omor cu intenţie indirectă în formă continuată şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

După comiterea faptelor ei au primit mandate de arestare preventivă, măsura fiind menţinută de instanţă şi după trimiterea în judecată.

Cele mai citite

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă