15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalRusia îşi testează Internetul suveran

Rusia îşi testează Internetul suveran

Este vorba despre testarea, în poligoane specializate, a mecanismelor de reacţie faţă de ”ameninţări” la adresa unei funcţionaări stabile şi securizate a Internetului în Rusia, potrivit Ministerului rus al Comunicaţiilor, citat de agenţia rusă publică de presă RIA Novosti.

Utilizatorii Internetului obişnuit ”nici măcar nu vor observa că aceste teste sunt în curs”, a dat asigurări un purtător de cuvânt al ministerului, Evgheni Novikov, citat de agenţie.

Potrivit Kremlinului, această lege este menită să protejeze ”segmentul rus” al Internetului, în cazul unei deconectări a marilor servere mondiale situate în Europa şi în Statele Unite.

Scopul este să se permită serviciilor de stat şi reţelei bancare ruse să funcţioneze inclusiv în cazul unui război sau unor atacuri cibernetice masive.

Concret, traficul Internetului va fi reorganizat astfel încât să se reducă cantitatea de date transmisă prin străinătate.

În acest scop, furnizorii de acces la Internet sunt obligaţi să instaleze până în 2021 – anul viitoarelor alegeri legislative în Rusia -, în reţelelor lor, o infrastructură specială, furnizată de către autorităţi – a cărei natură nu a fost dezvăluită, spune News.ro.

Această tehnologie va permite jandarmului rus al telecomunicaţiilor – Roskomnadzor – să efectueze, dacă este necesar, o ”inspecţie profundă a pachetelor” (DPI), adică o analiză a întregului trafic care tranzitează prin serverele ruse şi să redicrecţioneze acest flux către site-uri sau servicii specifice.

Roskomnadzor va avea de asemenea posibilitatea să plaseze traficul naţional sub ”controlul (său) centralizat”, în cazul unei ”ameninţări la adresa integrităţii sale”.

Concret, el va putea bloca orice site sau conţinut în mod direct, o sarcină care revine în prezent operatorilor, de care se achită cu un succes variabil.

Autorităţile ruse insistă asupra faptului că nu este vorba deloc despre o izolare a Internetului rus sau despre faptul că se dotează cu mijloace în vederea unei cenzuri generalizate.

”Internetul liber şi Internetul suveran, aceste două noţiuni nu se contrazic”, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin săptămâna trecută, în conferinţa sa anuală de presă.

Legea vizează să se asigure de faptul că ”avem resurse care pot fi activate pentru ca să nu fim tăiaţi de la Internet”, a subliniat el.

Cele mai citite

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă