20.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialPrimăria Capitalei și transportatorii au făcut o înțelegere privind modul de desfășurare...

Primăria Capitalei și transportatorii au făcut o înțelegere privind modul de desfășurare a protestului din 15 septembrie

Reprezentanții asociațiilor de transportatori rutieri și primarul Capitalei, Gabriela Firea, au semnat, vineri, un protocol prin care se stabilesc regulile de desfășurare a protestului care va avea loc, în 15 septembrie, în Piața Victoriei. Astfel, la manifestațiile organizate ca reacție la scumpirea polițelor RCA vor participa cel mult 5.500 de persoane și un număr maximum de 5.000 de mașini, potrivit News.ro.

Protocolul precizează și orele de desfășurare a protestului – între ora 09.00 și 15.00 – şi traseele de afluire pentru participanţii la mitingul de protest. 

Protestul este organizat de Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România COTAR, Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI), Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE2002), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) şi Asociaţia Operatorilor de Transport Rutier Apulum.

Amploarea protestului este mai mică decât cea anunţată anterior. Patronatele din transporturile rutiere au ameninţat în mai multe rânduri că vor declanşa un protest la nivel naţional, la care ar putea participa 40.000 de camioane. 

Un protest anunţat în 18 aprilie a foat anulat de către transportatori, după ce au primit promisiuni că solicitările legate de poliţele RCA se vor rezxolva. 

În ultimas perioadă, sute de şoferi de camioane, autobuze, microbuze şi autoturisme au protestat în mai multe judeţe din ţară, inclusiv pe centura Capitalei, faţă de scumpirea poliţelor RCA prin îngreunarera traficului, circulând cu viteză foarte mică. 

Transportatorii au cerut Guvernului să introducă prin Ordonanţă de Urgenţă mai multe măsuri prevăzute în proiectul noii legi a RCA, aflată în dezbatere în comisiile parlamentare. 

Joi, Guvernul a anunţat că va lansa în dezbatere publică un proiect de Ordonanţă de Urgenţă în acest sens. 

 

Cele mai citite

Al doilea suspect în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner, a fost adus în ţară în cursul nopţii, din Irlanda,...

Noua centrală de la Mintia, un proiect de 1,4 miliarde de euro, a primit acordul de mediu

Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia...

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică vine cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică emite o avertizare importantă pentru toți cei care fac cumpărături online, subliniind că infractorii cibernetici sunt activi în special...
Ultima oră
Pe aceeași temă