Tot mai multe companii internaţionale au deschis în România fabrici care produc roboţi, iar absolvenţii din domeniu îşi găsesc mai uşor de lucru în ţară.
Studiile universitare din domeniul roboticii se bucură de o trecere tot mai mare la Cluj. Tinerii sunt interesați de acest domeniu, pentru că mulți dintre ei ajung astfel să lucreze în marile companii multinaționale, dar şi în fabricile locale care au început să producă roboți industriali. Angajatorii lor afirmă că îi preferă pe absolvenții români deoarece au o formare profesională foarte bună, sunt capabili să comunice în limbi de circulație internațională cu inginerii din străinătate cu care lucrează în cadrul unor proiecte mai complexe și, în plus, dau dovadă de capacitatea de a inova. Dar, la fel de important este şi faptul că salariile tinerilor din România sunt mai mici decât ale celor din Occident. Astfel, salariul unui debutant în acest domeniu poate trece frecvent de 3.000 de lei. În aceste condiţii, cererea pentru serviciile inginerilor este atât de mare încât, în medie, există 3,4 oferte de lucru pentru fiecare tânăr absolvent. Și asta cu atât mai mult cu cât în „licitația“ pentru angajarea acestor ingineri intervin și companii din străinătate, care oferă tinerilor posibilitatea să muncească în Londra, în Düsseldorf sau peste Oceanul Atlantic, în Statele Unite ale Americii și în Canada.
Americani, germani, olandezi caută specialişti
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca reușește să pregătească în fiecare an zeci de tineri care primesc diploma de ingineri în domeniul roboticii. Această specializare este rodul eforturilor depuse de o echipă condusă de profesorul Stelian Brad.
„Studenții noștri învață materii precum Comanda și programarea mașinilor, unelte, Robotizarea fabricației, Roboți pentru aplicații industriale speciale sau Roboți pentru servicii. În general, este vorba este tineri serioși, dornici să muncească în acest domeniu de vârf“, au explicat reprezentanții Universității Tehnice din Cluj-Napoca, la solicitarea „României libere“.
Printre companiile care îi angajează pe absolvenţi se numără National Instruments, cu capital american, care dezvoltă cercetări în domeniul Internetului mașinilor și sistemelor embedded, compania germană Bosch, care dezvoltă aplicații robotice pentru domeniul mașinilor, ori compania olandeză CSI, care a creat la Cluj o fabrică de roboți industriali. De asemenea, există societăți franceze implicate în proiecte internaționale care urmăresc dezvoltarea unor roboți capabili să îi ajute pe utilizatori să își îndeplinească sarcinile în gospodărie, iar o serie de societăți italiene și românești sunt implicate în proiecte care vizează dezvoltarea unor roboți industriali.
“Sunt companii care oferă tinerilor diferite stagii plătite de practică încă din anii studenției. Managerii lor îi observă pe viitorii ingineri, au ocazia să le evalueze abilitățile profesionale și capacitatea de a inova și apoi le fac oferte de angajare“, afirmă reprezentanții Universității Tehnice.
„Laparoscopie“ pentru ţevi
Unul dintre cele mai interesante proiecte este cel care vizează dezvoltarea unui braț robotic, realizat împreună de tineri din România și din Germania. Brațul robotic ar urma să fie folosit pentru repararea infrastructurilor de utilități. Concret, în loc ca firmele de reparații să sape în asfalt pentru a ajunge la țeava fisurată, ar trebui să sape doar un orificiu vertical, prin care să introducă brațul robotic comandat prin calculator, iar acesta repară din interior țeava avariată. Apoi, robotul sigilează țevile, inclusiv orificiul de pătrundere. Astfel, sunt economisite sume importante de bani. Unul dintre acești tineri, Levente Barabas, explică faptul că brațul robotic dezvoltat la Cluj ar putea schimba regulile pe piața internațională.
„Marea provocare este faptul că nu există un model standard. Fiecare firmă își dezvoltă propriul braț industrial, ceea ce ridică probleme de distribuție, de service, de mentenanță. Dacă reușim să dezvoltăm un braț robotic standard, aceste probleme ar fi rezolvate mult mai ușor, iar prețurile ar fi mult mai mici“, a declarat Levente Barabas.