16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialChile: Un episcop, acuzat de pedofilie, şi-a dat demisia

Chile: Un episcop, acuzat de pedofilie, şi-a dat demisia

Papa Benedict al XVI-lea a acceptat marţi demisia monseniorului Marco Antonio Ordenes Fernandez, episcop de Iquique (Chile), care era suspectat de abuz sexual asupra unor adolescenţi, relatează AFP, citată de Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Sfântului Scaun, prelatul şi-a dat demisia, “în virtutea articolului 401-§2 al Codului de Drept Canonic”. Acest articol se referă la un caz de demisie “pentru un motiv de sănătate sau pentru orice altă cauză gravă”.

Tânărul prelat este suspectat că a comis abuzuri sexuale asupra unor adolescenţi, iar Vaticanul anchetează cazul său.

La 2 octombrie, presa chiliană a anunţat că Ordenes Fernandez era suspectat pentru abuzul unui minor în 2009. În paralel, Sfântul Scaun anchetează, prin nunţiul apostolic din Chile, monseniorul Ivo Scapolo, o plângere pentru abuzuri sexuale la adresa prelatului depusă de către un alt tânăr.

Faptele datează din perioada când Ordenes Fernandez era rectorul Sanctuarului Notre-Dame de Carmel din oraşul La Tirana.

Cu două zile înainte de anunţul acestei demisii, prelatul a recunoscut într-un interviu pentru cotidianul chilian La Tercera că a avut o atitudine “imprudentă” cu tânărul, negând totuşi că acesta ar fi fost minor în momentul faptelor.

În vârstă de 47 de ani, Ordenes Fernandez a fost hirotonisit episcop de Iquique de către Benedict al XVI-lea în 2006.

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă