16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalNorvegia se topește! 19 grade, în plină iarnă!

Norvegia se topește! 19 grade, în plină iarnă!

Mercurul termometrelor din Sunndalsora a urcat la 19 grade Celsius, potrivit Biroului de meteorologie. Recordul precedent, de 17,9 grade, fusese înregistrat în 1989 în satul Tafjord. Atât Sunndalsora, cât şi Tafjord sunt situate în provincia More og Romsdal.

Sunndalsora se află într-o regiune înconjurată de munţi abrupţi, unii dintre aceştia fiind populari în rândul practicanţilor de “base jumping” – un sport extrem care presupune paraşutarea de pe stânci abrupte sau construcţii înalte.

Meteorologul de serviciu Martin Granerod a pus temperaturile ridicate pe seama acţiunii vântului foehn, un vânt cald, descendent, potrivit cotidianului VG din Oslo.

Vremea urmează să se răcească începând de vineri, când sunt prognozate ploi abundente, potrivit departamentului meteorologic.

În Sunndalsmora a fost înregistrată de asemenea cea mai ridicată temperatură pentru luna decembrie în Norvegia, cu 18,3 grade, măsurată în 1998, şi cea mai ridicată temperatură de februarie, cu 18,9 grade, înregistrată aici în 1990.

Temperaturi blânde s-au înregistrat şi în alte localităţi din ţară. Andalsnes a deţinut joi pentru o scurtă perioadă recordul de cea mai ridicată temperatură pentru luna ianuarie, cu 18,6 grade, potrivit biroului meteorologic. 

Cele mai citite

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...
Ultima oră
Pe aceeași temă