Butoanele atrag, sunt irezistibile. Stilourile atrag și ele. Din nou, bătălia nu e pentru binele României, e pentru accesul la butoane și la puterea de a semna decizii. Combinația e mai tare decât democrația.
Nimeni nu recunoaște ceea ce este evident. Premierul în funcție aruncă în piața publică un set de principii și măsuri pentru o viitoare guvernare. Documentul premierului Dacian Cioloș e coerent, acoperă toate „câmpurile“ și conține multe lucruri de bun-simț – de la lupta împotriva sărăciei până la susținerea parcursului european al Republicii Moldova.
Domnul Cioloș a anunțat că nu va intra în niciun partid politic și nici nu va candida la aceste alegeri. Chiar platforma domniei-sale se deschide cu aceste propoziții: „Am promis că nu voi candida în aceste alegeri și că nu mă voi implica politic pe durata acestui mandat. Decizia mea rămâne fermă, iar Guvernul pe care îl conduc rămâne unul independent“. Din această perspectivă, Platforma România 100 este mai degrabă un ghid de bune practici pentru viitoarea guvernare.
Scrise simplu, principiile premierului sunt ușor de înțeles și au atras aprobarea jucătorilor care se poziționează pe partea dreaptă a politicii. Stânga s-a delimitat de acest document, dar a acuzat faptul că acesta ar fi o copie a vechiului program al guvernării PSD. Prin urmare, și stânga lucrează cu aceleași idei. Deosebirea în acest moment dintre stânga și dreapta este că prima are sondajele de partea sa. Sub această presiune, dreapta preferă masa verde.
Una dintre regulile democra-ției este să îți asumi, public, voința și dorința de a accede sau de a rămâne într-o înaltă demnitate publică. Să vorbești deschis cu oamenii pe care vrei să îi conduci. Nu înțeleg de ce trebuie să deducem că premierul care nu candidează, dar care a pus pe hârtie un program de guvernare, este în cărți să fie desemnat din nou. Lipsită de ambiguitate, platforma premierului devine suport al ambiguității modului în care se fac guverne și se iau decizii în România democratică.
O altă regulă ține de persoană. Ca să ocupi o demnitate, cea mai simplă și mai corectă validare este cea dată de alegători. Sistemul de vot a exclus opțiunea uninominală. Vom vota liste ale partidelor, votul de la 11 decembrie va fi unul politic. În această paradigmă, partidul care va câștiga alegerile sau alianța electorală care va face majoritatea în Parlament va desemna prim-ministrul.
Însă premierul refuză validarea directă, strecurându-se „apolitic“ pe culoarul dreptei. Astfel, platforma premierului a fost „înfiată“ de liberali, iar sloganul celor de la USR s-a îmbogățit cu numele lui Dacian Cioloș. Premierul transcende, cu platformă cu tot, orizontul politic, mărind confuzia electorală. Dacă și PNL și USR îl vor premier pe domnul Cioloș și în viitor și susțin programul de guvernare Platforma România 100, cu cine votează – vorba lui Caragiale – alegătorii dreptei? Care este deosebirea dintre cele două partide, care sunt programele și proiectele acestora? Iată-l pe domnul Cioloș neimplicat politic, dar proiectat foarte clar în viitor. Domnul Nicușor Dan „are cu cine“ (nu știm dacă are „cu ce“), iar doam-na Alina Gorghiu nu are nici cu cine, nici cu ce, dar a găsit o soluție de compromis…
Un rol important în acest proces paralel cu democrația îl are președintele României. Domnul Klaus Iohannis îl vrea în continuare în funcție pe actualul prim-ministru și, vorba diplomaților, „transmite semnale“. Spune că nu va numi un premier condamnat penal (foarte bine, însă cred că nimeni nu-și dorește un astfel de premier), dar îl sfătuiește pe domnul Cioloș să se înscrie într-un partid, sau să-și declare „simpatia“ pentru vreunul, pentru că viitorul premier va fi politic.Formula declarării simpatiei funcționează, deocamdată, doar de la partide către premier, nu invers, așa cum a recomandat președintele. Domnul Iohannis este din ce în ce mai activ, din ce în ce mai vorbăreț. Suntem în perioada precampaniei electorale, e bine să ieși la tribună și să pară că ai grijă de poporul pe care îl conduci. Dar nu e corect să funcționezi ca vehicul electoral și să îți arăți susținerea pentru unii sau să îi pocnești pe „ceilalți“.
Domnul Tăriceanu poate fi numit „individ“ de către oricine, nu și de către președinte. „Ghinionul“ dizgrației domnului Tăriceanu este legat de partidul pe care îl conduce și a cărui existență pune în pericol majoritatea pe care și-o dorește președintele țării.
„Avem nevoie de o reîmprospătare profundă a clasei politice, de principii pe care noi, ca societate, să ni le asumăm dincolo de angajamente politice și cicluri electorale“, spune Dacian Cioloș în argumentul care deschide Platforma România 100. De acord, dar scopul nu scuză mijloacele, iar prima condiție pentru a fi respectat este să fii onest.
