32.8 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialDouă şcoli europene la Orăştie

Două şcoli europene la Orăştie

Două şcoli din Orăştie au fost reabilitate la standarde europene. Şcolile generale „Dominic Stanca” şi „Doctor Aurel Vlad” au fost reabilitate şi echipate la standarde europene în cadrul unui proiect european cu finanţare nerambursabilă de peste două milioane şi jumătate de lei.

Pentru ce au fost folosiţi banii

În cadrul acestuia, clădirile au fost reabilitate termic, iar şcolile au fost dotate cu echipamente IT. „Administraţia locală a cheltuit, iarna trecută, aproximativ 10.000 lei pe lună pentru fiecare dintre unităţile de învăţământ. După estimări, ar trebui să se reducă aproape la jumătate aceste cheltuieli. După prima iarnă vom vedea dacă se confirmă”, a declarat Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăştie. Cele două şcoli generale au fost dotate şi cu calculatoare. Pentru Şcoala generală „Dominic Stanca” au fost cumpărate 82 de echipamente IT, un software educaţional şi 12 echipamente didactice, iar la Şcoala generală „Doctor Aurel Vlad”, 121 de echipamente IT, un software educaţional şi 18 echipamente didactice. „Acestea erau insuficiente având în vedere că numărul de elevi într-o clasă este de 25-30. Prin echiparea IT a şcolii am ajuns şi noi la un număr corespunzător de calculatoare”, a declarat Mircea Roşu, directorul adjunct al Şcolii Generale „Dominic Stanca” .

Cele mai citite

Nicușor Dan avertizează că va cere reexaminarea Legii decarbonizării dacă România riscă să piardă fonduri din PNRR

Președintele Nicușor Dan a anunțat că va folosi toate prerogativele constituționale, inclusiv solicitarea de reexaminare, dacă Legea decarbonizării va fi adoptată în forma actuală,...

Bogdan Ivan pune condiții pentru votul pe strategia biodiversității: Nu sacrificăm securitatea energetică pentru un miliard din PNRR

Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, spune că PSD nu va susține fără modificări Strategia națională pentru conservarea biodiversității 2026–2030Într-o postare publicată pe Facebook,...

Canicula blochează camioanele pe șosele: restricții de trafic în șapte județe lovite de cod roșu

Măsura a fost luată în contextul avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie, care indică temperaturi extreme, nopți tropicale și un disconfort termic deosebit...
Ultima oră
Pe aceeași temă