16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAvertisment ANPC: Activităţi ilegale de control din partea unor persoane neautorizate

Avertisment ANPC: Activităţi ilegale de control din partea unor persoane neautorizate

“Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor avertizează operatorii economici în legătură cu existenţa unor persoane care pretind că sunt comisari ANPC sau CJPC şi care, sub pretextul neregulilor depistate, solicită plata unor amenzi. Au apărut informaţii că falşii comisari ANPC au desfăşurat astfel de activităţi ilegale de control, prin utilizarea unor legitimaţii asemănătoare cu cele oficiale”, menţionează ANPC într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

Reprezentanţii instituţiei pentru protecţia consumatorilor susţin că niciodată comisarii Autorităţii nu solicită operatorilor economici achitarea cu numerar a eventualelor amenzi după terminarea controlului.

“În cazul aplicării de sancţiuni contravenţionale, acestea se achita la Trezorerie şi nu comisarilor aflaţi în control. Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor va primi doar copia chitanţei de vărsământ.

Trebuie menţionat faptul ca membrii organizaţiilor neguvernamentale din domeniul protecţiei consumatorilor nu au drept de control. Ei au dreptul de a informa opinia publica asupra deficienţelor de calitate ale produselor şi serviciilor şi asupra consecinţelor vătămătoare ale acestora pentru consumatori sau de a iniţia acţiuni în justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor consumatorilor”, subliniază ANPC, conform Agerpres.

În acest context, autoritatea atrage atenţia operatorilor economici să solicite ordinul de serviciu în baza căruia se face controlul, să verifice legitimaţiile comisarilor care vin în control şi să anunţe imediat poliţia în cazul în care sunt victimele unei tentative de control din partea unor persoane neautorizate.

Pe de altă parte, instituţia publică link-ul de pe pagina web a ANPC unde poate fi vizualizat modelul legitimaţiei de control https://anpc.ro/articol/581/reprezentantii-asociatiilor-de-consumatori-nu-au-drept-de-control.

Cele mai citite

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

Ministerul Agriculturii, despre banii încasați de beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală...
Ultima oră
Pe aceeași temă